Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ideologic suntem zdrenţe

Publicat in Ziua Veche, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Nu în sensul consacrat de expresia lui Gigi Becali „zdreanţă care eşti tu zdreanţă”. Ci, pur şi simplu, ce se întâmplă zilele astea pe scena politică spulberă orice iluzie că în România există partide.

Avem, într-adevăr, nişte grupări, găşti, coterii autointitulate partide. Dar în nici un caz unele adevărate, aşa cum le definesc tratatele de politologie. Ce e PDL mai mult decât un vehicul pentru candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei? Sau al multora ca dumnealui în alte colegii. Partid de dreapta? Aş! Liberalii, ce se bat cu pumnii în piept că sunt şi mai de dreapta decât democrat-liberalii, cum dovedesc? Aia cu alianţă cu stânga pentru salvarea ţării de „dictatorul Băsescu” s-o creadă ei! Electoratul de dreapta aşteaptă, în primul rând, reducerea rolului statului. Păi cu asta vor fi de acord socialiştii la paştele cailor.

Că ajunserăm la socialişti. PSD promite că va da, dar şi că vor rămâne, ajunşi cumva la guvernare, în Acordul cu FMI. Atunci, de unde dracului iau ca să dea? Ca să ai ce împărţi, o ştie şi baba Rada din fundul satului, trebuie mai întâi să strângi. De la cine, pentru că eterna reducere a evaziunii fiscale nu e decât ultima variantă a poveştii cu cocoşul roşu? De la clasa mijlocie, normal. Variantă în care vor înnebunii peneliştii. Nu şefii, ci ăia cu afaceri, care aduc bani la partid.

La PP-ul lui Dan Diaconescu ar fi culmea să aducem vorba de ideologie. Idem la Gigi Becali. PNŢCD, săracul, o mai avea vreo dâră, dar la ce-i mai foloseşte?

Aşa că ne întoarcem frumuşel la Caragiale: Eu cu cine votez?

Mă laşi? Oi găsi dumneata vreo zdreanţă, monşer!

Articol aparut in PUTEREA

Nu în sensul consacrat de expresia lui Gigi Becali „zdreanţă care eşti tu zdreanţă”. Ci, pur şi simplu, ce se întâmplă zilele astea pe scena politică spulberă orice iluzie că în România există partide.

Avem, într-adevăr,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 46 minute
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins băut la volan, după ce a produs un accident. El a refuzat să fie testat de droguri

Ziare.com acum 20 minute
Un poliţist de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost prins băut la volan, după ce a provocat un accident, maşina sa intrând într-un şanţ de pe marginea drumului. Poliţistul a refuzat să fie testat în ceea ce priveşte consumul de droguri,

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum o ora
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

O nouă amânare în dosarul care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Motivul invocat de instanță

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Mangalia a decis o nouă amânare la termenul de azi, 20 septembrie, în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, următorul termen fiind stabilit pe 18 octombrie, în lipsa expertizelor de la INML. Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a st

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Peste 100 de copii din Mehedinți au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat paste în programul „O masă sănătoasă”

HotNews acum o ora
Cel mai recent bilanț al cazurilor de toxiinfecție alimentară din Mehedinți arată că joi au ajuns la spital 118 persoane. Cei mai mulți pacienți au ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Drobeta-Turnu Severin. Persoanele care se simțeau ră

Documentare și ateliere de film pentru copii la Astra Film Junior 2024

HotNews acum o ora
Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film documentar din România. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), Astra Film Junior 2024 include proiecții cinema

Mircea Lucescu a anunţat convocările preliminare pentru meciurile cu Cipru şi Lituania. Noutatea, Vlad Dragomir

News.ro acum 51 minute
Selecţionerul Mircea Lucescu a anunţat, miercuri, lista preliminară cu jucători din străinătate pe care îi are în vedere pentru posibila convocare la următoarele două meciuri din Liga Naţiunilor. Pe listă se află 19 fotbalişti care evoluează la club

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 2 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°