Nu în sensul consacrat de expresia lui Gigi Becali „zdreanţă care eşti tu zdreanţă”. Ci, pur şi simplu, ce se întâmplă zilele astea pe scena politică spulberă orice iluzie că în România există partide.
Avem, într-adevăr, nişte grupări, găşti, coterii autointitulate partide. Dar în nici un caz unele adevărate, aşa cum le definesc tratatele de politologie. Ce e PDL mai mult decât un vehicul pentru candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei? Sau al multora ca dumnealui în alte colegii. Partid de dreapta? Aş! Liberalii, ce se bat cu pumnii în piept că sunt şi mai de dreapta decât democrat-liberalii, cum dovedesc? Aia cu alianţă cu stânga pentru salvarea ţării de „dictatorul Băsescu” s-o creadă ei! Electoratul de dreapta aşteaptă, în primul rând, reducerea rolului statului. Păi cu asta vor fi de acord socialiştii la paştele cailor.
Că ajunserăm la socialişti. PSD promite că va da, dar şi că vor rămâne, ajunşi cumva la guvernare, în Acordul cu FMI. Atunci, de unde dracului iau ca să dea? Ca să ai ce împărţi, o ştie şi baba Rada din fundul satului, trebuie mai întâi să strângi. De la cine, pentru că eterna reducere a evaziunii fiscale nu e decât ultima variantă a poveştii cu cocoşul roşu? De la clasa mijlocie, normal. Variantă în care vor înnebunii peneliştii. Nu şefii, ci ăia cu afaceri, care aduc bani la partid.
La PP-ul lui Dan Diaconescu ar fi culmea să aducem vorba de ideologie. Idem la Gigi Becali. PNŢCD, săracul, o mai avea vreo dâră, dar la ce-i mai foloseşte?
Aşa că ne întoarcem frumuşel la Caragiale: Eu cu cine votez?
Mă laşi? Oi găsi dumneata vreo zdreanţă, monşer!
Articol aparut in PUTEREA
Nu în sensul consacrat de expresia lui Gigi Becali „zdreanţă care eşti tu zdreanţă”. Ci, pur şi simplu, ce se întâmplă zilele astea pe scena politică spulberă orice iluzie că în România există partide.
Avem, într-adevăr,
