Perioada campaniei electorale n-ar trebui să fie o scuză pentru parlamentarii şi primarii care fac şi spun lucruri trăsnite. Mai trăsnite decât de obicei. Sunt zilele alea nebune în care lumea dă impresia unei fierberi, a unei clocotiri. Candidaţii apar şi dispar precum ciupercile după ploaie, oamenii se gândesc şi se răzgândesc, negociază şi renegociază funcţia, mandatul, foloasele. E mai ales vremea figurilor providenţiale, a salvatorilor naţiunii, a supereroilor care, pentru binele comunităţii, de dragul ei, schimbă barca în care au vâslit în ultimii ani. E vorba despre animalul politic, animalul de pradă, ale cărui instincte de supravieţuire par să se ascută.

Asistăm, în această perioadă, la o masivă emigrare către partidele din Opoziţie. De pe margine, se creează impresia unui tablou pictat în timp real, sub ochii noştri. Ca şi cum cel mai controversat artist plastic contemporan dă viaţă unei lucrări care înfăţişează o imensă groapă de deşeuri, în care domnesc pet-urile reciclabile. Reciclabilii ăştia sunt dezertorii. Trădătorii zilei de azi, imaculaţii zilei de mâine, căci formaţiunile care i-au „înfiat" vor avea grijă să-i cureţe cu atenţie de păcatele acumulate pe vremea când aveau altă culoare. Ce mi se pare jenant e modul în care animalul politic pare să propovăduiască despre mântuirea colectivă, universală. Veniţi de luaţi găleata! Nu, nu pe cea galbenă, ci pe aia roşie! Nu, nu pe aceea oranj! Luaţi-o p-asta mov! Animalul pândeşte, aşteaptă, rumegă. Să plece sau nu? Să meargă înapoi sau înainte? Nu, mai bine, stagnează el? Dar, ca să nu ne plictisim, să nu uităm totuşi că animalul scenei politico-administrative poate fi şi băiatul consecvent, acela care nu-şi trădează partidul, ci „doar" electoratul. Este, invariabil, omul momentului, trend setter-ul în materie de bască roşie, uniformă kaki, bocanci purtaţi la 40 de grade Celsius. Băiatul cu sacou în