UPDATE Şapte persoane au fost ucise şi alte trei rănite, luni, în timpul unui atac armat dintr-o universitate religioasă de lângă San Francisco, potrivit autorităţilor locale, poliţia anunţând că presupusul atacator a fost reţinut. Potrivit poliţiei, atacatorul este de naţionalitate coreean şi are 43 de ani, potrivit Mediafax.
Un bilanţ anterior indica patru persoane ucise şi mai multe rănite.
"Poliţia anchetează şi încearcă să înţeleagă care au fost motivele care au dus la moartea a şapte persoane şi rănirea altor trei", a declarat pentru CNN, preşedintele Consiliului oraşului Oakland, Larry Reid.
"Şapte (familii) vor trebui să îndure acum acest act oribil", a declarat Reid, adăugând că că poliţia va informa Consiliul cu privire la evoluţia anchetei la ora 17.00, ora locală (03.00, ora României), înainte de o conferinţă de presă care va avea loc la ora 18.00, ora locală ( 04.00, ora României).
"Un bărbat înarmat a intrat în universitate şi a deschis focul de mai multe ori", a declarat anterior un purtător de cuvânt al poliţiei din Oakland.
Potrivit unui martor, citat de San Francisco Chronicle, presupusul atacator asista la un curs, ridicându-se brusc la un moment dat şi începând să tragă în celelalte persoane participante.
"Un presupus suspect a fost reţinut. Nu există o ameninţare imediată pentru securitatea publică", a menţionat poliţia din Oakland pe contul de Twitter la puţin timp după atac.
Autorităţile au precizat că suspectul era "un bărbat asiatic, corpolent", având vârsta de aproximativ 40 de ani, conform presei locale.
Potrivit paginii de Internet a publicaţiei Oakland Tribune, presupusul atacator a fost reţinut la aproximativ 8 km distanţă de universitate, în oraşul Alameda, în faţa unui supermarket.
Cinci ambulanţe au fost trimise la faţa locului, conform declaraţiilor pompierilor din Oakland care au