Dar pe Elena Udrea când o excludeţi? (Adevărul) - Vă revoltă Dan Diaconescu? Uitaţi-vă în oglindă! (România Liberă) - Ponta se joacă de-a IMGB-istul care nu-şi vinde ţara (Evenimentul Zilei) - Toţi oamenii lui Ungureanu, cei 26 din mediul privat care trebuie să relanseze economia (Ziarul Financiar) - Copiii autişti desenează gânduri (Jurnalul Naţional)
Plici! "PDL l-a scos pe Cristian Preda din partid la fel cum l-a băgat: ca pe un corp străin. Decizia de a-l da afară este una corectă: nu te apuci să susţii un alt candidat pentru că al tău nu corespunde pretenţiilor tale intelectuale. Dacă dorea să o facă, dl. Preda îşi dădea cinstit demisia, nu aştepta să fie dat afară" scrie Florin Negruţiu pe gândul.info
Dar pe Elena Udrea când o excludeţi? întreabă, din paginile Adevărul, Grigore Cartianu. În opinia sa, PDL are certe apucături sinucigaşe. "O fi mai onorabil un Oltean sau un Popoviciu decât un Cristi Preda? În PDL or fi apreciate mai bine calităţile de Iosefini ale Robertei Anastase decât pregătirea unui profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti? E nevoie mai mare de politruci caragialeşti decât de oameni serioşi?” Pentru redactorul şef Adevărul mai degrabă e "Elena Udrea o piatră de moară agăţatăde gâtul PDL. Una care, în loc să facă pasul înapoi, scoate sabia şi taie capete"
Care sunt preferinţele electorale ele românilor, la ora actuală, aflăm tot din Adevarul. Potrivit sondajului comandat IMAS, USL, PDL şi OTV sunt pe podium în sondaje. USL întruneşte 48,4% din intenţiile de vot ale alegătorilor care s-ar prezenta la urne. Democrat liberaliii au 18,6% din voturile celor intervievaţi, iar Partidul Poporului – Dan Diaconescu este cotat la 16,6%
Vă revoltă Dan Diaconescu? Uitaţi-vă în oglindă! Editorialistul României Libere e de părere că "Dan Diaconescu este deopotrivă creaţia unei părţi