Umblă, printre şcolerii şi dascălii "de şcoală nouă", prejudecata, doar pe neghiobie întemeiată, că lumea lui Caragiale este una căreia îi suntem superiori, chiar dacă, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, cele două se aseamănă. În numele acestei pretinse superiorităţi, copiii, încă de la cele mai fragede vîrste şcolare, învaţă că se cade să rîdem de personajele lui Caragiale (chiar şi numai cu jumătate de gură!), să le luăm în zeflemea, să ne amuzăm pe seama lor sau să le "înfierăm" viciile, slăbiciunile şi şubreda morală după care îşi călăuzesc acţiunile. Realitatea este cu totul alta şi anume... viceversa!
Lumea noastră ne oferă, la zi, exemplul de care avem nevoie pentru demonstraţiunea cuvenită. Junele Cristian Preda a fost asasinat, politic vorbind, de Silviu Prigoană, un jupîn Dumitrache scos cu tot cu sabia de căpitan în Garda Civică, din paginile Nopţii Furtunoase. Deosebirea dintre realitatea de astăzi şi cea a lui Caragiale este una singură, crima nu s-a produs în strada Uranus, ca în textul caragialian din care am împrumutat titlul articolului de astăzi, ci în Aleea Modrogan.
Ce reprezintă în piesa lui Caragiale, cele două personaje? Ca să folosim terminologia maestrului, unul este "Trecutul", iar celălalt "Venitorele" unei politici construite pe înţelesul, pe gustul şi în beneficiul periferiei, al lumii de mahala (de nişă!, într-un sens mai larg), cu care cei doi sunt deplin congruenţi. Ca în orice situaţie paradigmatică, Trecutul şi Viitorul sunt predestinate unei înfruntări "pe viaţă şi pe moarte". Caragiale alege un motiv cît se poate de credibil şi de uman pentru această confruntare, "onoarea de familist". Prea puţin contează că, în piesa lui, situaţiile sunt furtunos ros-togolite de o nevinovată eroare a binagiului care se ocupa de meremetul caselor cherestegiului. Onoarea de familist este o valoare socială fundamentală a mahalalei, p
