Deşi anul trecut economia Poloniei a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din ultimii trei ani, şomajul continuă să crească de la o lună la alta. Practic, bunăstarea economiei se transmite la tot mai puţini salariaţi.
Rata şomajului în Polonia a urcat în februarie la 13,5%, de la 13,2% în ianuarie, a anunţat marţi Oficiul Central de Statistică, transmite AP, preluat de Agerpres.
La sfârşitul lunii februarie erau înregistraţi 2,16 milioane de şomeri, faţă de 2,12 milioane în ianuarie şi 2,15 milioane în februarie 2011. Locurile de muncă sezoniere, din construcţii, agricultură, exploatări forestiere şi turism, scad semnificativ în timpul iernii.
Pe de altă parte, potrivit Eurostat, care măsoară şomajul ajustat sezonier, rata şomajului din Polonia a ajuns în februarie la 10,2%, similar cu media per ansamblul celor 27 de state din Uniunea Europeană.
Creşterea competitivităţii prin deprecierea zlotului
Preţurile de consum au crescut la 4,1% în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2011. Datele privind inflaţia nu se vor îmbunătăţi probabil în februarie, după ce în ianuarie au fost majorate preţurile la energie şi transport.
De la debutul crizei financiare mondiale în 2008, zlotul polonez s-a depreciat în raport cu valutele considerate sigure, inclusiv euro. Acest lucru a făcut exporturile poloneze mai puţin scumpe pentru cumpărătorii din străinătate şi a contribuit la menţinerea creşterii economice, Polonia fiind singurul stat membru al UE care a evitat recesiunea.
Ritmul de creştere al economiei poloneze s-a accelerat în ultimul trimestru al anului trecut, contrar tendinţei înregistrate în celelalte state din regiune. Oficiul Central de Statistică din Polonia a anunţat că Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 4,3% în T4 2011 comparativ cu perioda similară a lui 2010, după ce în T