Viaţa politică internă merge în ritmul dement “ziua şi lovitura”. După dezertarea năucitoare a lui Frunzăverde, la pachet cu toată secta pedelistă din Caraş, mişcare clar destabilizatoare pentru PD-L, s-a deschis conducta. Sub o presiune infernală, pleacă pe capete portocaliii, de parcă s-ar da Nirvana la pungă-n opoziţie.Vâlcov, Piedone, luni o bucată straşnică de PD-L Buzău, marţi omul personal al lui Pinalti de la Neamţ, Pruteanu, preşedinte de Consiliu Judeţean, cu o ditamai târla de primari după el. Dumnezeu ştie cine mai urmează. Deocamdată, majoritatea fugarilor apasă pe dreapta. Urlă liberalismul feroce în ei. Vineri am întrebat, la “Vorbe grele”, când se înscrie şi Jeffrey Franks în USL. În week-end, când cu iureşul scandalului PD-L-UNPR, mi-am permis să mă întreb, în gura mare, la Antena 3, dacă nu cumva fuga asta-n grup e parte a unui scenariu de supravieţuire, în care oamenii să plece deliberat la adversari, să-şi recâştige mandatele pe fondul nemulţumirii populare şi, după aia, să se reunească, sub magistrala conducere băsesciană, într-o nouă formaţiune declarată de dreapta, aia modernă, puternică şi eficientă de-o invocă toţi la tv.

Liderii Opoziţiei au fost acuzaţi vehement, inclusiv de ai lor, că nu fac nimic pentru a opri hegemonia oranj. Uite că acum fac! Au ieşit din hibernare şi vânează. Înţeleg că scopul scuză mijloacele. Scopul este caşcavalul, nu binele poporului, hai să nu ne mai amăgim. Unul dintre mijloacele folosite este traseismul. Oricine are un preţ. Acum s-a ajuns la un echilibru între cerere şi ofertă. Consecvenţa nu se mai cere şi nu se mai poartă în politică. Fidelitatea faţă de partid a rămas o vorbă goală. Cine a îndurat abuzurile oamenilor lui Băsescu atâţia ani poate să se şi ţină de nas când devine coleg de partid cu asupritorii de odinioară. Sub imperiul nobilului deziderat politic “Jos Tiranul!”, orice mijloc şi oric