Un parc din apropierea Liceului “Al. I. Cuza” din Iaşi. La doi paşi de Cimitirul Eternitatea. Flori, fete, mobile conectate la Internet şi băieţi. În exuberanţa vârstei, liceenii debordează de fericire şi sănătate. Râsete, gemete, ţipete de voie bună. Printre ei, cel puţin zece adolescenţi de clasa a VII-a. Mă apropii timid şi întreb dacă ştie cineva cine a fost Sabin Bălaşa. “Un scriitor?”, “un poet?”, “un actor?”, “un dramaturg?”, “un om de ştiinţă?”, “un regizor?”. Răspunsurile greşite îi dezamăgesc. “Dar de ce vreţi să ştiţi? Să încercăm din alte domenii?”. Au trecut deja două minute şi cineva dintre ei oferă răspunsul corect: “artist, pictor român!”. Recunoaşte că a dat un “sărci” pe “gugăl” la mobil pentru a afla. {tiţi cumva unde îi sunt depuse rămăşiţele pământeşti? Linişte mormântală. Aveţi curajul să zâmbiţi într-un instanteneu al… neputinţei? Fug toţi ca potârnichele. Câţiva dintre ei zâmbesc amar într-o imagine nefericită (foto). Ce-ar fi spus oare mult-preţuitul, dar şi controversatul artist român, dacă ar fi asistat la scena descrisă?

Pe 1 aprilie s-au împlinit patru ani de la trecerea sa în nefiinţă. Pictorul Bălaşa a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat la Iaşi, între moldovenii lui simpatici, cum îi plăcea să le zică, fiind legat de acest loc şi prin frumoasele sale “opere” de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. Acolo se găsesc frescele din Sala paşilor pierduţi, la care a ţinut atât de mult, dar şi celebrul său nud, “Galaxia iubirii”, căruia însuşi premierul Emil Boc i-a făcut involuntar reclamă. Aflat cu treburi importante la universitate s-a sfiit să arunce aşa, pe nudul gol, vorbe în vânt. Aşa că organizatorii i-au acoperit operei lui Bălaşa tocmai locul cel mai încărcat de sensibilitate şi puritate. Revenind la artist, putem spune că pictorul s-a cam înşelat. Moldovenii nu l-au preţuit mai mult decât ar fi făcut-o, poate, bu