Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI: CFR trebuie să închidă liniile de cale ferate care nu sunt căutate pentru privatizare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 aprilie 2012 ·

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA trebuie să continue procesul de scoatere la licitaţie a serviciilor publice şi de mentenanţă a infrastructurii de cale ferată, iar până la sfârşitul lunii aprilie trebuie să închidă toate liniile pentru care ofertele de trecere în proprietate privată au eşuat şi să aducă, astfel, sub 15.500 de kilometri reţeaua aflată în managementul CFR, arată Anexa la Memorandumul României cu Fondul Monetar Internaţional privind îmbunătăţirea performanţei societăţilor monitorizate. Sursa: CODRIN PRISECARU

Documentul prevede, de asemenea, reducerea, începând cu 1 aprilie, a cheltuielilor cu personalul şi întreţinerea, reorganizări şi raţionalizări, cât şi renegocierea, până la 30 aprilie, a acordului de reabilitare şi construcţie a căii ferate Râmnicu Vâlcea - Vâlcele - Porţile de Fier şi identificarea surselor de finanţare, inclusiv cu posibilitatea unor garanţii de stat.

Potrivit documentului citat, CN CFR SA trebuie să continue procesul de punere în licitaţie a activităţilor de mentenanţă pentru încă 1.600 de kilometri de cale ferată, aducând la 4.000 de kilometri linia de cale ferată aflată sub management privat. De asemenea, trebuie folosite mijloacele bugetare sau un credit cu garanţii de stat, pentru reducerea arieratelor către furnizorii de electricitate, până la sfârşitul lunii iunie 2012.

Gara de Nord va fi modernizată

Implementarea unui acord între CFR-SA şi Eurostation din Belgia, până la finele lunii iunie 2012, pentru crearea unei societăţi mixte de modernizare a Gării de Nord din Bucureşti şi creşterea cu 10% a veniturilor din închiriere, până la 31 decembrie 2012, figurează, de asemenea, între condiţionalităţi.

Guvernul a decis, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, conversia în acţiuni a datoriei în valoare de 3,9 miliarde lei pe care Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îndeamnă cetăţenii americani să părăsească Libanul. Tensiuni tot mai mari între Israel şi Hezbollah

Ziare.com acum 57 minute
Ambasada SUA în Liban îi îndeamnă pe cetăţenii americani să părăsească Libanul atât timp cât sunt disponibile zboruri comerciale, din cauza conflictului actual dintre Israel şi Hezbollah. Departamentul de Stat al SUA a emis sâmbătă o recomandare de

Israelul ordonă închiderea pentru 45 de zile a biroului Al Jazeera din Cisiordania

Mediafax acum 51 minute
Soldaţi israelieni înarmaţi au intrat în clădire duminică dimineaţă în timpul unei transmisiuni în direct, relatează BBC. Telespectatorii au urmărit cum soldaţii i-au înmânat ordinul de închidere şefului biroului din Cisiordania, Walid al-Omari, car

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum o ora
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 9 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 10 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 12 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 11 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Bilanţul ajutoarelor de stat pentru sinistraţii din Galaţi. Peste 110 tone de alimente, distribuite

Mediafax acum 12 ore
Consiliul Judeţean Galaţi a prezentat bilanţul provizoriu al ajutoarelor de stat acordate sinistraţilor din comunele gălăţene inundate. Până în prezent au fost distribuite peste 110 tone de alimente şi 212.000 litri de apă. În zona calamitată au mai

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 12 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

16°/21°