dr Gabriel Perianu Trei tineri au ajuns in stare grava la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon in urma unui accident rutier. Incidentul s-a petrecut ieri noapte, in jurul orei 2.30, la iesirea din cartierul Pacurari. Soferul unui autoturism marca Nissan se indrepta cu viteza catre Valea Lupului, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, intrand in sensul giratoriu si oprindu-se intr-un TIR parcat pe marginea drumului. In urma impactului a rezultat ranirea grava a doi dintre cei trei pasageri ai masinii. In scurt timp, la fata locului s-au deplasat un echipaj SMURD si doua ale Serviciului de Ambulanta, care au acordat victimelor primul ajutor, dupa care le-au transportat la spital. "Pacientul a fost diagnosticat cu politraumatism, suferind un traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, hematom intracranian, contuzie toraco-abdominala si o fractura de antebrat. A fost stabilizat in UPU si transferat la Spitalul de Neurochirurgie, pentru ingrijiri de specialitate. Ceilalti doi pasageri au suferit traumatisme usoare, unul dintre ei a plecat acasa dupa evaluare, iar celalalt a fost transferat la Neurochirurgie, pentru mai multe explorari", a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon.
La aceeasi unitate a ajuns si un baiat in varsta de 20 de ani, din judetul Neamt, din cauza unui grav accident de scuter. Tanarul a zacut mai bine de jumatate de ora in strada, pana cand un trecator a sunat la 112 si a chemat o ambulanta. "Pacientul era in coma cand echipajul a ajuns la el. A fost diagnosticat cu politraumatism, suferind un traumatism cranio-cerebral, multiple fracturi costale, ruptura de ficat si splina. A fost evaluat Computer Tomograf si operat de urgenta. In prezent se afla internat la Sectia de Terapie Intensiva, insa prognosticul este extre