După mai multe discuţii între cele două părţi, conducerea clubului FC Bihor şi fraţii Rotariu au ajuns la un acord şi semnează marţi contractul de colaborare privind conducerea tehnică a echipei orădene.
Încă de la sfârşitul săptămânii trecute se ştia de oferta clubului orădean pentru Iosif Rotariu de a prelua funcţia de antrenor principal, înlocuindu-l pe Stelian Farcău. Oficializarea nu a fost făcută întrucât tehnicianul timişorean nu şi-a încheiat legăturile cu Poli, club de care era legat prin contract şi de care se desparte şi datorită problemelor financiare cu care se confruntă echipa bănăţeană, care o împiedică să obţină licenţa pentru Liga I, cu toate că din punct de vedere sportiv, Poli are mari şanse de a promova în această vară.
Date fiind aceste probleme, Iosif Rotariu a acceptat propunerea bihorenilor de a antrena la Oradea, unde-l va aduce şi pe fratele său geamăn, Ilie, şi acesta urmând a fi antrenor secund.
De altfel, la meciul de sâmbătă, cu Gaz Metan Severin, Ilie Rotariu s-a aflat în tribuna oficială a Stadionului Municipal "Iuliu Bodola", de unde a urmărit, alături de conducerea orădeană, evoluţia echipei "roş-albastre". Iosif Rotariu, a fost însă sâmbătă cu echipa bănăţeană la Piatra Olt, la jocul cu FC Olt, câştigat de timişoreni cu 2-1.
Chiar dacă presa l-a anunţat pe tehnicianul timişorean noul antrenor al echipei orădene, acesta nu a semnat încă nimic, până nu şi-a rezolvat problemele de încheierea colaborării cu Poli şi patronul Marian Iancu.
După mai multe discuţii între cele două părţi, conducerea clubului FC Bihor şi fraţii Rotariu au ajuns la un acord şi semnează marţi contractul de colaborare privind conducerea tehnică a echipei orădene.
Încă de la sfârşitul săptămânii trecute se ştia de oferta clubului orădean pentru Iosif Rotariu de a prelua funcţia de antrenor principal, înlocuindu-l pe Stelian Farc