PDL pare intrat de-a binelea pe un drum care nu-l poate duce decât la înfrângere în alegerile locale şi la un dezastru în cele parlamentare din noiembrie, când e posibil să fie depăşit nu numai de USL, dar şi de partidul lui Dan Diaconescu. Mă tem că însăşi existenţa ca atare a partidului după 2012 este acum în joc. Iar faptul – care aminteşte cumva de PNŢCD-ul anului 2000 – nu se datorează decât parţial politicii economice de austeritate. Sigur, această politică, evident nepopulară, putea reduce şansele partidului de a rămâne la putere, putea conduce la pierderea unor primării pe plan local, dar retragerea putea avea loc în ordine, iar unele victorii parţiale, precum Primăria Capitalei, erau posibile. Dar ceea ce constatăm acum seamănă mai degrabă cu deruta şi panica, greu disimulate de liderii naţionali.
Nu defecţiunea, în sine, a lui Sorin Frunzăverde este faptul cel mai grav – chiar dacă ea îi trage şi pe cei 38 de primari din Caraş-Severin, la care se vor adăuga şi alţii. Nici măcar faptul că PDL va pierde, probabil, majoritatea în Senat nu ar trebui să afecteze decisiv partidul. Ceea ce sugerează însă deruta este reacţia la aceste defecţiuni şi pierderi: mulţi lideri, în primul rând Vasile Blaga, i-au găsit circumstanţe şi au criticat conducerea – respectiv pe Emil Boc – pentru a o fi provocat cumva. Partidul nu mai are leadership în acest moment, conducerea este divizată – unii vor chiar congres extraordinar, alţii îl consideră inoportun. Iar dacă majoritatea „greilor“, dar şi a membrilor mai de jos par totuşi uniţi în ceva, aceasta este că Emil Boc e incapabil să conducă partidul şi că înfrângerea e aproape inevitabilă.
La toate acestea, se adaugă ezitările de la Bucureşti. Ni se spune că e cel mai bine plasat dintre potenţialii candidaţi PDL este Silviu Prigoană. Ceea ce poate fi foarte puţin. Oricum, dacă sondajele îi dau lui Prigoană şans
