Domnul Adriean Videanu, personaj cu tonaj ridicat în PDL, agabaritic nu atât prin funcţie cât mai ales prin greutatea gologanilor înghesuiţi în buzunare, minimalizează dezertarea la duşman a colegului său Frunzăverde. „Un simplu accident”, zice fostul ministru, mai mare cândva peste economie, peste fabrici şi minereuri.
Chipul său, cioplit larg dintr-o sfeclă roşie uriaşă, îşi prepară o mimică potrivită pentru a transfera privitorului siguranţă. „Un accident care se petrece curent în viaţa partidelor”, adaugă ctitorul bordurilor care pe cât de repede şi de costisitor au delimitat drumurile, străzile şi potecile patriei, pe atât de iute s-au resorbit, dovedindu-se de unică folosinţă, ca prezervativele. Se petrece asta, zice relaxat Videanu, încercând să ne strecoare şi nouă un xanax sub limbă, în toată lumea bună a partidelor. Şi la PNL şi la PSD. Aşa o fi. Numai că la pedeleul lui, accidentele se ţin, de la o vreme, lanţ.
Cum iese unul în peisaj, cum e urmat de alţi 40. Cum se cere unul afară, cum pântecariţa contaminează clasa. „Accidentul” pe care domnul Videanu îl cocoloşeşte gogoloi, cum fac ţâncii care scapă la plastilina humei, la râu, devine, în situaţia politică evocată, mare şi riscă să fie promovat fenomen. Nu este, zice împăratul marmurei luate pe degeaba, „un fenomen”, intuind parcă glosările jurnaliştilor care-i fac, pe toate Coastele de Azur ale planetei, oriunde s-ar retrage bietul om, la o partidă de table, viaţa amară şi zeama de cocos, sălcie. Nu-i fenomen? E chiar fenomen, nea Marmorică!
Să ne uităm prin preajmă. Până şi pajiştile erau date cu maclavais portocaliu, iarba creştea portocalie, clopotele din biserici şi chiar tricolorul nu îndrăzneau să cânte sau să se afişeze în vânt fără niţel portocaliu. Ca în bancul acela cu movul, culoarea bagaboantelor. Femeia, ieşită cu soţul la cumpărături, vrea o rochie mov. Nu se poate, z
