Discovery Channel comemorează împlinirea unui an de la cutremurul de 9 grade care a declanşat un tsunami ce a făcut ravagii în toată ţara, difuzând programele „Ken Watanabe pe urmele tsunami-ului din Japonia“ şi „Reconstruirea Japoniei“.
Pe 11 martie 2011, Japonia a fost zguduită de unul dintre cele mai mari dezastre naturale produse vreodată. Un cutremur cu magnitudinea de 9 grade şi tsunami-ul pe care l-a provocat au făcut ravagii în toată ţara. Oraşe întregi au fost acoperite de apă, lăsând în urmă atât victime umane cât şi materiale.
După această catastrofă, Japonia a trecut prin cel mai amplu proces de refacere din istoria sa postbelică, înfruntând momente dramatice. Discovery Channel comemorează împlinirea unui an de la acest dezastru, difuzând două programe speciale:
- Ken Watanabe pe urmele tsunami-ului din Japonia, difuzat pe Discovery Channel, duminică 15 aprilie, de la ora 15:00
- Reconstruirea Japoniei, difuzat pe Discovery Channel din 22 aprilie, în fiecare duminică, de la ora 15:00
Această serie specială comemorativă demarează în forţă cu „Ken Watanabe pe urmele tsunami-ului din Japonia“, un program special de 30 de minute care îl prezintă pe actorul japonez de la Hollywood urmărind eforturile de refacere a regiunii nord-estice Tohoku, după devastatoarea experienţă a cutremurului şi tsunami-ului.
Este o poveste despre spiritul şi rezistenţa unei naţii, văzute prin ochii unuia dintre cei mai importanţi ambasadori ai săi, un om care se implică personal în eforturile de refacere a ţării sale. Printre altele, Watanabe descoperă tehnologia utilizată pentru trenurile de mare viteză din Japonia, datorită căreia nu au existat persoane care să se accidenteze sau să îşi piardă viaţa în acele evenimente catastrofale.
Reconstruirea Japoniei este o serie în şase părţi despre eforturile eroice de refacere ale acestei ţăr