Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băieţii deştepţi, anchetaţi de Concurenţă

Publicat in Adevarul, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Consiliul Concurenţei a demarat o anchetă împotriva „băieţilor deştepţi“ şi Hidroelectrica.

Contractele dintre Hidroelectrica şi anumiţi consumatori privilegiaţi fac obiectul unei investigaţii demarate în urmă cu două săptămâni de Consiliul Concurenţei (CC).

De asemenea, Comisia Europeană analizează, după ce a primit mai multe plângeri din partea Fondului Proprietatea, posibilitatea unui ajutor de stat în cazul contractelor încheiate între Hidroelectrica şi traderii de energie în afara pieţei. Concurenţa a început o analiză a pieţei energiei în urmă cu un an, suspectând nereguli.

CE suspectează un ajutor de stat mascat

„Ne-am autosesizat în ceea ce priveşte investigaţia începută de noi, iar în ceea ce priveşte cazul de la Comisia Europeană au fost plângeri de la Fondul Proprietatea. Noi colaborăm cu Comisia pe această investigaţie", a declarat ieri Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, adăugând că au avut deja loc inspecţii inopinate. Ancheta CC vizează două nereguli. Prima este distorsionarea pieţei din cauza faptului că aceşti „băieţi deştepţi" beneficiau de tarife preferenţiale, iar cantitatea de energie hidro care ajungea în piaţa reglementată era astfel mult mai mică, afectând astfel preţurile pe care le plătesc consumatorii de rând.

„Datele se referă la volumul de energie disponibil pe piaţă, adică dacă nu se blochează atât de multă energie pe o durată atât de mare de timp prin aceste contacte încât rămân cantităţi insuficiente pe piaţă pentru a asigura lichiditatea ei", a spus Chiriţoiu. A doua problemă vizată este faptul că aceşti clienţi îşi coordonau ofertele de preţ înaintate Hidroelectrica, ceea ce încalcă normele CC. „Studiem dacă aceste contracte care vizează cantităţi mari şi pe termen lung nu creează un efect de închidere a pieţei, de aici a apărut preocuparea principală. Între timp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 21 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 36 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°