Asociația România Dreaptă va demara în instanță o acţiune împotriva statului român cu scopul de a obține desecretizarea şi anularea acordurilor petroliere de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare încheiate între A.N.R.M. şi corporaţia Chevron România.
Demersurile vor fi inițiate de avocatul Gheorghe Piperea, președintele asociației. „Va fi un proces colectiv", a precizat pentru „Adevărul" Piperea.
„Este vorba de o singură acţiune, demarată la iniţiativa Asociaţia România Dreaptă. Mi se pare că este ceva în neregulă cu acest contract", continuă acesta.
„Este normal ca anumite fragmente să fie secretizate, însă altele - nu, cum ar fi perioada pe care se derulează, redevenţele, obligaţiile de mediu. Aşa cum au punctat şi cei de la Chevron, guvernul român insistă ca aceste contracte să fie secretizate, compania americană nu are nimic de obiectat dacă acestea devin publice", adaugă avocatul.
Chevron anunţă că nu exploatează gaze de şist în 2012 în Vaslui, ci doar explorează zona
Peste 10.000 de bârlădeni au spus „NU“ exploatării gazelor de şist
Este posibil ca Chevron să fie pârât în această acţiune
„Noi cerem două lucruri. În primul rând, desecretizarea contractelor. Dacă se refuză desecretizarea, atunci vom ataca direct contractul şi vom cere anularea lui, moment în care Chevron ar putea devei pârât în această acţiune", a spus Piperea.
Guvernul a aprobat, în urmă cu două săptămâni, trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Cevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele din judeţul Constanţa, respectiv Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti.
„Este vorba de un potenţial pericol la adresa mediului, această problemă trebuie pusă în dezbatere publică. Ciudăţenia este că d