Face senzație prin mediile de la București ultimul Eurobarometru, care arată că încrederea românilor în Uniunea Europeană a scăzut în 2011 de la 60% la 46%. Este cel mai redus nivel de încredere al unei țări care a avut, în perioada de dinainte de intrarea în familia europeană, și 85% încredere în UE. Oficialii români pun scăderea pe seama crizei, dar sunt și voci care au și altă părere. Iar această părere ar da vina mai degrabă pe percepția românilor despre UE decât pe erorile făcute de instituțiile europene. Astfel, am crezut că UE este un fel de șef al șefilor de la București, care-i va îndruma pe aceștia să facă ce trebuie pentru ca noi, românii, să trăim la fel ca locuitorii din celelalte state europene. Am avut încredere că schimbarea pe care ne-am dorit-o și pe care niciun lider român n-a fost în stare să ne-o ofere se va face cu presiune din afară, așa cum, de altfel, s-a făcut cam totul pe la noi, încă de pe vremea dacilor și romanilor. Numai că UE nu este Uniunea sovietică, să-ți trimită tancurile atunci când deviezi de la traseu. UE nu e nici instanța supremă a continentului, care să anuleze hotărârile aberante ale justiției. Și, mai ales, UE nu este bunica cea de treabă care-i dă mereu bani de buzunar nepotului neascultător, chiar și atunci cânds acesta sparge gemuri sau nu-și face temele. Iar acest lucru nu s-a prea înghesuit nimeni să-l explice românilor. Dimpotrivă. Ani de-a rândul, politicienii de toate culorile au dat vine pe instituțiile europene pentru propria incompetență sau pentru manevrele prin care mai voiau să pună un bir, și aici aș da doar un singur exemplu, însă concludent, și anume taxa de primă înmatriculare. Tot UE este de vină că românii nu sunt în stare să-și ia banii înapoi sub formă de finanțări pentru proiecte, și tot UE este de vină pentru slăbiciunea unui stat care se lasă zilnic călcat în picioare de multinaționalele care stabil