Trei la o bere. Blondul voia să meargă în ziua următoare cu schiurile pe Valea Albă. Voinicu, cel despre care legenda spune că a bătut singur un tren întreg (el zice că a fost doar un compartiment), îl sfătuieşte să nu încerce. „De ce, mă, care-i problema?“ „E prea îngustă.“ „Păi, are o săritoare mai îngustă, dar acolo depinde cîtă zăpadă e. Dacă nu se poate, îmi dau jos schiurile. Şi ce, oricum o să am şi colţarii la mine.“ „Ca să n-ai probleme, mai bine mergi pe Morarului“, zice Voinicu. „Ei, căcat! Să mă duc cu schiurile-n spate pînă acolo? Păi, vreau să urc cu telecabina şi mai uşor ajung pe Valea Albă.“ „Nu te duce.“ Sfatul repetat din partea Voinicului sună greu. Blondului pare să-i fi intrat deja îndoiala în suflet, dar continuă să ceară argumente: „E porţiunea aia clasică, nu mă duc pe Iadul Văii Albe. Aia ştiu că e altceva, am văzut un filmuleţ cu unii care făceau acolo schi extrem, m-au impresionat, dar eu merg pe firul normal, care nici măcar nu-i mai rău decît Carpul, pe firul văii. Ce ţi se pare aşa nasol?“ „Ultima oară cînd am fost pe-acolo îl căram în spate pe Muşchetaru“, răspunde sec Voinicu.
Fumul de ţigară şi cel de la cuptorul de pizza se învîrt pe deasupra meselor, în acordurile unei muzici care nu vine de la boxe. Un băiat şi o fată cîntă jazz. Bine sau rău, nici nu contează. E o cîrciumă de cartier cu jazz live, cu pizza şi bere. Şi cu toţi munţii din capetele noastre.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorDiscuţia deviază în alte direcţii. Nu punem lumea la cale, o rezumăm. Acţiunile de altădată sînt acum poveşti. Dar şi acestea se scurtează, se reduc la esenţă. Unele sînt deja ştiute, auzite sau trăite. Altele sînt deja previzibile, scenariile sînt numărate. Fiecare tip de poveste are cîteva variante, destul de clare. Întrebările sînt deja aproape standard, surprizele – tot
