După Revoluţie, în multe zone rurale, agroturismul a fost una dintre soluţiile salvatoare pentru evitarea şomajului. Cum multe fabrici şi întreprinderi au dat faliment ori s-au închis pur şi simplu din lipsă de randament, să-ţi deschizi o pensiune a devenit nu o modă, ci un mod de a supravieţui financiar. Bineînţeles, nu oricine a putut să o facă. Costurile mari, pe care o asemenea investiţie le presupune şi care sînt amortizate doar în timp şi pe criterii greu de prevăzut, nu şi le permitea toată lumea, aşa că în multe zone s-au încropit şi micile afaceri „la negru“: particulari, care închiriau cîte o cameră, fără să declare cîştigurile, sau care îşi amenajau propria casă ca pensiune neoficială – o casă pentru prieteni. Nu fără însă a se uita cu jind peste gard, la vecinu’ aflat în legalitate.

DE ACELASI AUTOR "Pînă şi bulgarii..." Poveşti alsaciene Schimbarea la faţă Cine hotărăşte soarta societăţii civile?Mi s-a întîmplat acum cîţiva ani să trag la o asemenea pensiune, care funcţiona „la negru“. Cum zona nu prezenta un interes turistic, nu prea aveam de unde alege. De fapt, primarul satului alesese pentru mine, trimiţîndu-mă la „cumnaţi“. Pentru că aveam acte de decontat, la plecare am cerut factura, fără să mă gîndesc că proprietarii n-aveau habar de aşa ceva. Chitanţe, facturi... de unde să le scoată, toate astea costă, dar, la o adică, sîntem români, deci ne-om descurca noi cumva. Şi abia atunci mi-au spus de austrieci: o familie care s-a propăşit prin zonă, deschizîndu-şi o pensiune extraordinară, n-ai văzut aşa ceva, puţin mai sus pe deal. Acolo trebuie să aibă facturi, căci ei îşi permit şi, pentru că sînt oameni buni, mai mult ca sigur o să-i ajute şi pe ei cu o factură. Uşor îndoită, uşor siderată, am acceptat s-o însoţesc pe soţia proprietarului pînă la pensiunea „nemţilor“. Femeia îmi spusese cît de drăguţi sînt austriecii, cum donează biseric