În iarna 1964-1965, Gheorghiu-Dej plănuia să-l scoată pe Nicolae Ceauşescu de la vârful partidului.
Necunoscută în afara cercului puterii, între Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, cel mai tânăr dintre membrii Biroului Politic, apăruse o ruptură. Discordia n-a apucat şedinţa de răfuială. Norocul lui Ceauşescu a fost moartea lui Dej. Altfel, după mărturii ale apropiaţilor, Dej l-ar fi trecut pe linia secundară a funcţiilor de stat.
Pericolul a fost cert, deşi miza nu apare clar din documentele vremii. S-a iscat pe chestiuni agrare. După stilul statornicit, Dej îşi discuta fiecare plan mai întâi cu coordonatorul respectivului departament. După acea consultare prealabilă, cerea întocmirea „materialelor de sinteză şi propuneri". Când tema devenea punct al ordinii de zi într-o şedinţă de Birou Politic, pe temeiul acestora se discutau şi adoptau deciziile.
„Adevărul iese ca sula din sac"
În iarna 1964-1965, după mărturiile lui Alexandru Bârlădeanu, persoana numărul unu a economiei româneşti din acel moment, Dej se gândea la reforme de anvergură. Fără-ndoială, prognozele economiei etatizate nu se arătau bune. În judecata de om practic, cu trecut de meseriaş lefegiu, găsea ca punct nevralgic capitolul cointeresării materiale a angajaţilor şi chiar a conducerii antreprizelor de stat şi cooperatiste. Până la urmă, zicea Gheorghiu-Dej, „adevărul iese ca sula din sac".
Nu-şi propunea abandonarea sistemului, ci găsirea unor „arcuri noi" economiei socialiste, cum numea Bârlădeanu preconizatele schimbări în amintirile sale (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr Compania, 2008).
Sigur devenise Dej doar de primul pas. Astfel că l-a chemat pe Bârlădeanu, cerându-i să studieze şi să pregătească un material despre autonomia CAP-urilor. În esenţă, acestea să producă şi să vândă ce vor şi cu cât pot, a fost linia dată.
