Campania "Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!" ce s-a desfăşurat pe 31 martie a făcut fericiţi 23 de brăileni. Mai exact, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec împreună cu Primaria Municipiului Brăila a decis să-i recompenseze pe cei care au participat la prima acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) din acest an.
Centrele de colectare au fost deschise în intervalul orar 10.00-17.00 şi au fost amplasate în opt puncte din municipiul Brăila (Calea Galaţi, bariera Călăraşilor, Strada Pietăţii, cartierul Obor, Ansamblul Buzăului, cartier Viziru I şi în Piaţa Independenţei), iar în cazul materialelor voluminoase, transportul a fost asigurat. Toţi deponenţii au avut astfel posibilitatea de a participa la tombola cu premii, având şansa de a câştiga unul dintre produsele oferite de partenerii "Candy" şi "Philips": 3 frigidere, 10 cuptoare cu microunde, 10 roboţi de bucătărie. Tragerea la sorţi a câştigătorilor la tombolă a avut loc sâmbătă, ora 18.00, la Primăria Municipiului Brăila. Lista cu numele celor 23 de câştigători din Brăila poate fi văzută accesând site-ul rorec.ro, categoria "proiecte ROREC".
Campania "Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!" ce s-a desfăşurat pe 31 martie a făcut fericiţi 23 de brăileni. Mai exact, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec împreună cu Primaria Municipiului Brăila a decis să-i recompenseze pe cei care au participat la prima acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) din acest an.
Centrele de colectare au fost deschise în intervalul orar 10.00-17.00 şi au fost amplasate în opt puncte din municipiul Brăila (Calea Galaţi, bariera Călăraşilor, Strada Pietăţii, cartierul Obor, Ansamblul Buzăului, cartier Viziru I şi în Piaţa Independenţei), iar în cazul materialelor voluminoase, transportul a fost