Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POSIBIL DOAR ÎN ROMÂNIA! Arme furate, dar posesorul legal riscă ani grei de puşcărie. Doar poliţia ştie de ce

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Două arme de vânătoare au fost furate din clădirea unei păstrăvării din Prejmer. Hoţii au intrat prin efracţie şi au plecat şi cu muniţia aferentă, totalizând peste 40 de cartuşe cu alice.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Braşov a intrat în alertă când un angajat al unei păstrăvării din Prejmer, judeţul Braşov, a reclamat furtul a două arme. Furtul ar fi avut loc, cel mai probabil, sâmbătă noaptea, intruşii folosind forţa pentru a intra în birourile crescătoriei”.

“Persoane necunoscute au pătruns în incinta clădirii, prin forţarea uşii, după care au pătruns în biroul directorului şi au forţat sistemul de asigurare al unui dulap metalic, de unde au furat două arme de vânătoare cu alice, 41 cartuşe cu alice de 3,5 mm, o cartuşieră şi o geantă”, a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IJP.

Poliţiştii l-au cercetat şi pe proprietarul de drept al armelor, care, deşi ţinea armele conform legii, într-un dulap metalic, este considerat totuşi suspect. El obişnuia să folosească puştile pentru a speria ciorile prezente masiv în zonă.

“Armele erau deţinute şi păstrate în mod legal de directorul pescăriei, un cetăţean de 57 ani”, a precizat Naghi.

Nu se ştie motivul şi nu este de înţeles nici raţiunea poliţiştilor, atunci când declară că proprietarul armelor urmează să fie cercetat pentru nerespectarea Regimului Armelor şi Muniţiilor. Acesta riscă o pedeapsă până la cinci ani pentru uz ilegal de armă.

Paguba nu depăşeşte 10 milioane de lei, dar dacă aceste arme cad pe mâini neglijente sau criminale, pot provoca o tragedie. Poliţia are deja un cerc de suspecţi şi speră să recupereze armele cât mai repede.

sursa: bzb.ro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 7 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 6 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 9 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 10 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 7 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°