Venită după 50 de ani de comunism reprimant pentru tot ceea ce înseamnă exprimare creativă şi liberă iniţiativă, societatea românească a fost adesea tentată să pună sincopele tranziţiei sale spre capitalism tocmai pe „greaua moştenire“ a inhibării instinctelor concurenţiale. Că metehnele de dinainte de ’89 au marcat paşii spre liberalizarea societăţii româneşti e indubitabil. Numai că, în multe domenii – iar presa este unul dintre ele –, în loc să suscite calitate şi perfecţionare, vertijul concurenţial nu a făcut decît să compromită şi să pervertească adevăratele criterii de performanţă. În ciuda legilor firii, parcă, şi cu siguranţă în ciuda celui mai elementar bun-simţ, cu cît concurenţa a devenit mai dură şi mai extinsă, cu atît standardele au scăzut mai mult, iar derapajele au devenit mai vizibile şi mai deranjante.
Ratingul Radio sau TV de a doua zi dimineaţa, respectiv traficul online afişat după miezul nopţii au rămas, din păcate, în 2012, singurele criterii de evaluare a performanţei din media românească. Pentru o creştere cît de mică, pentru devansarea competitorului direct cu cît de puţin, pentru conservarea unei poziţii de iluzorie dominaţie a pieţei, responsabilii editoriali s-au dovedit capabili de cele mai meschine compromisuri. Vorbim de compromisuri strict editoriale, în sensul restrîns al bunelor practici media, şi nu de alte compromisuri, de natură economică sau politică, bunăoară, care distorsionează şi ele piaţa şi au efecte secundare, dintre cele mai imprevizibile, pentru mediul concurenţial.
DE ACELASI AUTORDin perspectiva limitată a ratingului obţinut cu orice preţ, bunele practici nu mai au, evident, nici o trecere în presa românească. Pur şi simplu, nu au efect pe termen scurt. Lipsite de atuul rezultatelor umflate peste noapte, bunele practici anulează şi alte importante „teste de eficienţă“. Bunele practici sînt bugetofage:
