Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monstrul din Norvegia preferă să moară decât să fie internat la Psihiatrie. "E o soartă mai rea decât moartea!"

Publicat in Antena 3, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Anders Behring Breivik a precizat, într-o scrisoare apărută miercuri, că eventuala sa internare într-o instituţie psihiatrică ar fi "mai rea decât moartea", relatează AFP. Extremistul de dreapta va fi judecat începând cu 16 aprilie pentru uciderea a 77 de persoane în vara trecută.

"Să trimiţi un activist politic într-un azil este mai sadic şi mai crud decât să îl omori! Este o soartă mai rea decât moartea", a afirmat Behring Breivik într-o scrisoare de 38 de pagini din care cotidianul Verdens Gang (VG) a publicat câteva extrase.

Scopul epistolei era de a demonta punct cu punct raportul celor doi experţi psihiatrici mandataţi de justiţia norvegiană care au conchis anul trecut că extremistul, în prezent în vârstă de 33 de ani, este psihotic, suferind de "schizofrenie paranoidă" şi că, prin urmare, este iresponsabil din punct de vedere penal.

În cazul în care judecătorii din Oslo vor ajunge la aceeaşi concluzie la încheierea procesului care se va deschide la 16 aprilie, Behring Breivik va fi, cel mai probabil, condamnat la tratament psihiatric într-o instituţie psihiatrică.

Breivik vrea însă să fie declarat responsabil şi să nu i se invalideze manifestul ideologic pe care l-a difuzat în ziua atacurilor.

"Trebuie să recunosc în mod cinstit că este cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla", adaugă Behring Breivik în scrisoarea sa, referindu-se la concluziile expertizei psihiatrice.

Anders Behring Breivik a precizat, într-o scrisoare apărută miercuri, că eventuala sa internare într-o instituţie psihiatrică ar fi "mai rea decât moartea", relatează AFP. Extremistul de dreapta va fi judecat începând cu 16 aprilie pentru uciderea a 77 de persoane în vara trecută.

"Să trimiţi un activist politic într-un azil este mai sadic şi mai crud decât să îl omori! Este o soartă mai rea d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 6 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 5 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 8 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 7 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 7 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 9 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°