Deşi e o carte clasică, n-o citisem pînă acum. Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi, de Victor Bilciurescu, a apărut în 1945 (mai întîi în foileton în Universul). Aceste amintiri ale unui octogenar au fost reeditate, în 2003, de Dan C. Mihăilescu, cu o postfaţă. Bună idee, nu atît pentru lucrurile pe care le spunea autorul, dintre care pe multe le ştim (de la alţii), ci pentru cum le-a spus. Într-adevăr, unul care povesteşte firesc, cu aceeaşi poftă cu care îl asculţi. Iar din oraş cunoştea fiecare palmă de loc. Născut în 1865 – cu un frate mai tînăr, Grigore, care a fost diplomat –, văzuse multe şi, poate bănuind că se intra în epoca uitării, a simţit nevoia să lase moştenirea sa de experienţă.

Omul nostru începuse ca ofiţer, era căpitan de cavalerie în 1895. Aceasta nu-l împiedicase să intre în viaţa literară: a fost dintre întemeietorii acelei Reviste noi a cărei conducere a luat-o Hasdeu şi s-a apropiat de Macedonski, alături de care a scris la Literatorul. N-a ocolit nici politica, după ce a părăsit cariera armelor: ca partizan al lui Take Ionescu, a fost membru al partidului conservator-democrat. O viaţă lungă, deci, dar fără prezenţă publică decît în prima parte.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulNu ştiu sigur de unde se trag Bilciureştii – familia mai există încă –, dar mi se pare că de la Vălenii de Munte. Locuinţa lor în Bucureşti era în strada Scaune, numită mai tîrziu Nicolae Filipescu, apoi Snagov, şi revenită acum la numele lui Filipescu. După cum povesteşte autorul, „casa părintească“ era a treia de pe stradă, cum vii de pe Batiştei. Vasăzică, la colţ este impunătoarea clădire unde sînt acum americanii, care a fost reşedinţa omului politic conservator, după ce, mai înainte, fusese a lui Costaforu, rectorul Universităţii din Bucureşti de la înfiinţarea ei. Urma casa Conduratu, unde, ma