Actele semnate de Guvern în vederea privatizării societăţii Cupru Min şi a cesiunii exploatării zăcământului de minereu de cupru de la Roşia Poieni au pus pe jar opinia publică. Pe drept cuvânt! Cetăţenii au de ce să fie suspicioşi atât timp cât societăţii româneşti, în ansamblul ei, i-a revenit într-atât de puţin din utilizarea resurselor naturale ale ţării în ultimii 20 de ani.

Dincolo de acordul cu FMI, nu vedem care este graba pentru care un Guvern cu mandat limitat şi legitimitate nereînnoită în alegeri se precipită să înstrăineze exploatarea unei resurse importante fără o dezbatere publică prealabilă, fără transparenţă, fără explicaţii clarificatoare. Primele semne de întrebare apar chiar de la câştigătorii licitaţiei şi de la procedura de achiziţie. Compania care a obţinut opţiunea de cumpărare, Roman Copper Corp. din Canada, a fost înfiinţată abia la sfârşitul anului trecut de fondul de investiţii Bayfront Capital Partners din Toronto care, de asemenea, - vă asigurăm - nu are nici măcar un excavator în curte.

Dacă numele câştigătorului este îndoielnic, lucrurile stau mult mai prost la nivelul procedurilor. Canadienii s-au angajat să achite 200,77 milioane euro pentru companie şi să preia datoria de 71,5 milioane lei, bani de care nu dispun. Ei au depus gaj pentru aceasta un milion de euro, care arată şi profilul de risc al investitorului care operează în cazul de faţă cu un levier de 1 la 200. Acest tip de cumpărare a unui activ sau a unei afaceri cu bani integral împrumutaţi (prin credit bancar sau emisiune de bonduri) se numeşte "leveraged buyout" şi a condus la actuala criză. De procedeul amintit, în care garanţia pentru creditor o reprezintă exclusiv activul achiziţionat, s-a abuzat în perioada umflării balonului imobiliar, iar ratele de faliment au fost considerabile. Aviz şi investitorilor canadieni care ar putea găsi o nucă destul de tar