La urma urmei, chestia asta cu şcoala făcută altfel, adică să-i scoţi pe copii din băncile lor şi să-i pui să meargă pe picioarele lor, să vadă cu ochii lor şi să gândească cu mintea lor, nu e chiar o idee neinspirată. Că cică să le dezvolţi abilităţile.

Acuma, na, vremea s-a făcut frumoasă, Săptămâna Şcolii Altfel s-a inventat, copii ai, profesori ai, unde să-i duci, slavă Domnului, ai, ai, prin urmare, toate condiţiile să dezvolţi abilităţile copilului tău.

Veniţi din toată ţara într-un Bucureşti generos în muzee şi alte chestii de vizitat, parcă zilele astea, a circulat pe străzi o energie mai blândă sau, scuzaţi licenţa, mai pozitivă.

Pe vremea mea era vorba aia, că “mă duc cu şcoala”. Şcoala e o chestie care nu numai că te-nvaţă, dar te şi duce şi uite că abilitatea de “a te duce” a şcolii a fost, cât de cât, păstrată. Pe sub bluza ei plictisitoare, zilele astea, şcoala demonstrează că poate să ascundă activităţi de-a dreptu' ademenitoare. Mă rog, aşa spun unii.

Copiii plictisiţi vor la mecdonăld

Uite de pildă Muzeul Satului. “Azi dimineaţă la ora 8 fix, aveam 48 de autocare de copii. Mi s-a făcut păru' maciucă când i-am văzut. Şi nu se mai termină, nu se mai termină niciodată”. Zice asta omul-de-la-intrarea-în-muzeu.

Vin de peste tot din ţară, au venit şi din Maramureş, că i-am întrebat io, zic “de unde sunteţi, mă, copii”, “Din Borşa”, aoleu, mamă, tocmai din partea ailaltă de ţară să vii în Bucureşti, ca să vezi satul!

Indiferent de unde vin, sunt bucuroşi că nu fac şcoală şi, unii dintre ei, fascinaţi de Bucureşti, de ideea de Capitală. Mulţi nu mai călcaseră pe-aici, iar încântarea li se citeşte pe chip. Fac poze şi filmuleţe la smart-phone şi vorbesc cu părinţii, că miau-miau-miau, că nu-mi place, că mă plicti, mami. Cei de clase mai mici se cuplează fete cu fete, băieţi cu băieţi. La cei mai mari, poţi c