Directorul Societăţii Naţionale a Sării, Gabriel Muraru, susţine că nu poate divulga „secrete comerciale" şi că ar prejudicia compania pe care o conduce dacă ar publica date despre activitatea instituţiei.
Societatea Naţională a Sării (Salrom) ţine la secret peste o mie de contracte încheiate cu furnizorii anul trecut, arată un demers al Fundaţiei Soros. Nu este singura insitituţie de stat care poate fi acuzată de comunicare defectuoasă cu cetăţenii, ONG-urile şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile, mai ales când vine vorba despre date contabile şi contracte încheiate cu furnizorii. De regulă în spatele unui astfel de refuz se ascund puternice conflicte de interese şi legături cu oameni din zona politică.
„Instituţia ar fi prejudiciată"
Pe motiv că instituţia ar fi „puternic prejudiciată" dacă şi-ar publica contractele, directorul Salrom, Gabriel Muraru, a încălcat prevederile legii 544, care prevede accesul la informaţiile de interes public, şi a refuzat sistematic să precizeze câte contracte a încheiat cu operatorii economici pentru valorificarea sării, cine sunt aceştia şi ce conţin contractele. „Cele 1034 de contracte pentru aprovizionarea şi valorificarea sării, dintre care 66 destinate exportului, au fost secretizate abuziv de către compania de stat Salrom, pe motiv că instituţia ar fi puternic prejudiciată, dacă persoanele concurente i-ar cunoaşte partenerii şi condiţiile comericale contractuale" a precizat Ovidiu Voicu, expert al Fundaţiei Soros. Tot ca justificare, pentru a putea ascunde informaţii relevante, reprezentanţii companiei susţin că „nu practică aceleaşi condiţii comerciale cu toţi partenerii".
O firmă performantă s-ar lăuda cu contractele
Salrom este singurul producător de sare din România, care exploatează şi gestionează sarea şi ar trebui să-şi facă publice condiţiile comerciale contractuale, cum