Sentinţa Tribunalului Bucureşti în dosarul transferurilor din fotbal era aşteptată cu sufletul la gură de toţi naivii trainic remorcaţi la subiect. Şi iată că într-o zi de marţi, zi atribuită folcloric ceasului rău, evenimentul s-a produs. Un grefier, un simplu grefier angajat într-o rutină deloc spectaculosă, a dat citire concluziei la care a ajuns judecătorul de caz. Iar deziluzia a fost maximă. Fiindcă n-a curs sânge, n-a fost moarte de om, n-a fost nimeni pus la zid. Inculpaţii procuraturii au fost achitaţi de justiţie. Judecătoarea Gianina Teodorovici a ajuns la concluzia că faptele pentru care erau acuzaţi cei opt inculpaţi nu au putut fi probate conform codului de procedură penală.
Reacţiile stârnite de sentinţa Tribunalului Bucureşti au fost, normal, contradictorii. Inculpaţii şi susţinătorii acestora au răsuflat uşuraţi. De cealaltă parte, repetenţii meseriei şi hrăniţii senzaţionalului de remarcabilă ieftineală au dat în clocot, condamnând cu mânie proletară un aşa afront. Pentru că achitarea inculpaţilor din dosar este evident echivalentă cu un greu calificativ de incompetenţă pus în cârca celor care au instrumentat dosarul, dar şi în cârca gorniştilor care au trâmbiţat vinovăţia înainte ca aceasta să fie probată. Şi nu este greu să-i identifici pe rebutaţii speţei. Deoarece reacţiile publice ale acestora, asumate deschis sau sub acoperire, apar la tot pasul.
Ziua sentinţei a fost onorată la Tribunalul Bucureşti, în ziua sentinţei, de vreo 40 de reprezentanţi ai presei. Instanţa de judecată a fost reprezentată, după cum spuneam, doar de un simplu grefier. Au lipsit din scenă actorii prinicipali – fie ei inculpaţi, apărători ai acestora sau reprezentanţi mai bine salarizaţi ai tribunalului - şi, astfel, reprezentanţii presei au cam cam simţit lipsa partenerilor de dialog. Altfel spus, nu prea au avut ei din ce să fabrice doza de senzaţional c
