Cei doi lideri rămaşi în viaţă ai puciului militar din Turcia din 1980 vor fi judecaţi începând de miercuri, într-un proces istoric, la Ankara. Acuzaţiile aduse generalilor se referă la răsturnarea Guvernului civil de atunci.
Generalul Kenan Evren (94 de ani), fost preşedinte al Turciei între 1983 şi 1989 şi generalul Tahsin Sahinkaya (86 de ani) sunt primii ofiţeri turci judecaţi pentru organizara unui puci. Niciunul dintre aceştia nu a fost prezent la tribunalul din Ankara, din cauza stării de sănătate..
Procesul a început abia acum, pentru că cei doi generali au fost protejaţi de imunitate până în 2010, când a fost abolită o clauză constituţională în urma unui referendum.
Procurorii turci cer închisoare pe viaţă pentru liderii puciului. Cu toate acestea, este foarte puţin probabil ca generalii să ajungă la închisoare, din cauza sănătăţii lor şi a vârstei înaintate. Deocamdată, mărturiile celor doi vor fi prezentate judecătorilor prin intermediul unei legături video.
După lovitura de stat militară, circa 600 de mii de persoane au fost arestate. Multe dintre acestea au fost torturate, 50 au fost executate prin spânzurare, sute au fost ameninţate cu pedeapsa cu moartea. Acuzaţiile formulate împotriva generalului Evren au o puternică încărcătură simbolică în Turcia şi demonstrează cât de mult s-a schimbat raportul de forţe între politic şi armata până nu demult de neatins, notează RFI.