Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Liber la senzaţii tari în Terra Park! Cel mai mare parc de distracţii din Capitală se va deschide sâmbătă 7 aprilie

Publicat in Adevarul, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Cel mai mare parc de distracţii din Capitală se va deschide oficial sâmbătă 7 aprilie. Organizatorii promit celor care vor ajunge la Terra Park clipe de neuitat iubitorilor de adrenalină.

Distracţii atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, promit organizatorii celui mai mare parc de acest tip din Capitală – Terra Park. Centrul, situat în bulevardul Timişoara nr. 8A, se va redeschide oficial, sîmbătă, 7 aprilie.

Pasionaţii de senzaţii tari vor putea găsi aici peste 30 de echipamente destinate distracţiei extreme. Printre maşinăriile destinate stimulării adrenalinei se numără Z Force Tower, o platformă care te ridică la înăţimea de 53 de metri, după care urmează o cădere controlată şi aşa-numitul Hydrolift, adică un tobogan de apă cu bărci, înalt de 15 metri.

CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu atracțiile din Terra Park!

De asemenea vizitatorii vor putea să se bucure şi de două noi echipamente, în premieră în România. “Primavara aduce două atracţii noi: North Pole 1 - un tobogan cu apă şi Trans-Siberian Express, cel mai mare rollercoaster din România”, a declarat Loredana Manolache, reprezentantul firmei Terra Park.

Rollercoasterul la care se referă organizatoarea e un montagne russe cu un traseu de 310 metri şi o înălţime maximă de 11 metri.

Parţial, Terra Park şi-a deschis porţile pe 31 martie. “S-a luat această decizie pentru a oferi o perioadă tampon, de rodaj, de o săptămână, în care procedurile interne de funcţionare să se armonizeze după lunile de pauză şi să putem oferi servicii la cele mai înalte standarde clienţilor noştri” a adăugat Loredana Manolache.

52 de lei, accesul

Cei care doresc să viziteze parcul de distracţii trebuie să-şi cumpere un card în valoare de doi lei, pe care trebuie să îl încarce cu 50 de puncte, respectiv 50 de lei, fiecare punct valorând un leu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Peste 1.500 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Care sunt zonele afectate de lucrări la rețeaua termică

Adevarul acum 21 minute
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

România, sub cupolă de foc! COD ROȘU de caniculă: temperaturi de peste 41 de grade la umbră

Cancan acum 21 minute
România, sub un nou val de căldură! Temperaturi extreme, nopți tropicale și furtuni izolate în perioada 21–28 iulie. Iată județele vizate! Un nou episod de caniculă lovește România în ultima decadă a lunii iulie, cu temperaturi care vor urca frecven

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum o ora
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°