Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu avertizează PDL: Dacă la parlamentare nu luaţi 50% plus unu din scorul USL mergeţi în opoziţie

Publicat in Antena 3, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Traian Băsescu a lansat o avertizare pentru liderii PDL, luni noaptea, în întâlnirea din Modrogan. Preşedintele a spus că, în cazul în care partidul nu obţine la alegerile parlamentare din toamnă, cel puţin jumătate plus unu din scorul USL, va trece în opoziţie, informează Mediafax.

Scopul înrâlnirii de luni noapte dintre Traian Băsescu şi liderii PDL a fost stabilirea obiectivului PDL pentru alegerile parlamentare din noiembrie.

Şeful statului le-a spus PDL-iştilor că va aplica ad literam prevederile constituţionale privind formarea Guvernului. Preşedintele s-a referit la faptul că la consultările pe această temă trebuie invitate partidele din Parlament, nu alianţele.

În aceste condiţii, Băsescu a spus că dacă PDL vrea să rămână la guvernare şi după alegerile parlamentare din acest an, trebuie să obţină mai mult de jumătate din scorul USL. "Dacă nu, treceţi în opoziţie", i-ar fi avertizat Traian Băsescu pe democrat-liberali.

Preşedintele nu a comentat direct excluderea lui Cristian preda din PDL, însă le-a adresat următoarea întrebare liderilor democrat-liberali: "Îi daţi pe toţi afară?"

Traian Băsescu a lansat o avertizare pentru liderii PDL, luni noaptea, în întâlnirea din Modrogan. Preşedintele a spus că, în cazul în care partidul nu obţine la alegerile parlamentare din toamnă, cel puţin jumătate plus unu din scorul USL, va trece în opoziţie, informează Mediafax.

Scopul înrâlnirii de luni noapte dintre Traian Băsescu şi liderii PDL a fost stabilirea obiectivului PDL pentru alegerile parlamentare din noiembrie.

Şeful statului le-a spus PDL-iştilor că va aplica ad literam prevederile constituţionale privind formarea Guvernului. Preşedintele s-a referit la faptul că la consultările pe această temă trebuie invitate partidele din Parlament, nu alianţele.

În a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 5 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 3 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 6 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 7 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 5 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 6 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Vremea

București
acum

lun.

6°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°