Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANCOM: Un număr de telefon va fi portat în 3 zile lucrătoare

Publicat in Capital, miercuri 4 aprilie 2012 ·

ANCOM a anunţat astăzi că termenul de activare a unui număr portat va fi de maxim o zi lucrătoare, aşa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative aferente portării se reduce de la 10 la 3 zile lucrătoare.

Decizia finalizată astăzi reduce termenele în care furnizorii au obligaţia să realizeze activităţile specifice asociate diferitelor faze ale procesului de portare. În acest sens, termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare se reduce de la 4 zile lucrătoare la o singură zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea să fie realizată mai rapid, chiar şi în cazurile în care furnizorul donor identifică probleme la completarea cererii şi este necesară reintroducerea acesteia.

După validarea cererii de portare, abonaţilor care solicită portarea li se va activa numărul de telefon în cel mult o zi lucrătoare. Din momentul intrării în vigoare a prezentei decizii durata maximă potenţială de întrerupere a serviciului în cursul procesului de portare va fi redusă la 4 ore în loc de 5 ore (în cazul portării numerelor de telefonie fixă) şi la 3 ore în loc de 4 ore (în cazul portării numerelor de telefonie mobilă). În practică, durata întreruperii serviciului este mai mică, media pe ultimul trimestru fiind de aproximativ 90 de minute pentru numerele fixe şi 40 de minute pentru numerele mobile.

Totodată, decizia ANCOM introduce şi o serie de prevederi legate de portarea prin intermediul unui număr cu caracter provizoriu. Astfel, decizia urmăreşte să asigure abonaţilor posibilitatea practică de a se porta şi fără asignarea de către furnizorul acceptor a unui număr de telefon cu caracter provizoriu spre a fi utilizat până la momentul realizării portării. Mai mult decât atât, în cazul în care abonaţii decid să accepte un număr provizoriu, decizia ANCOM asigură protejarea ace

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 6 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°