De la un mic grup de psihiatri dedicaţi studiului tulburărilor mintale la delincvenţi, s-a ajuns la recunoaşterea unei categorii de supraspecialişti, cu opinii ascultate de instituţiile judiciare. Psihiatria legală modernă a beneficiat de patru dezvoltări-cheie: • evo­luţia înţelegerii doctrinale a alienării personalităţilor antisociale, în contextul efortului de clarificare a relaţiei dintre boala mintală şi criminalitate • edificarea testelor care definesc insanitatea legală • noile metodologii pentru tratamentul tulburărilor mintale, care oferă alternative mă­surilor custodiale • schimbarea atitudinilor şi percep­ţiilor publicului despre disfuncţiile cerebrale în general. Răspunderea etică a medicului psihiatru legist are o pondere comparabilă cu cea a judecătorului care trebuie să se asigure că un vinovat nu rămâne nepe­dep­sit, dar şi că nu este pedepsit un nevinovat. În ter­menii psihiatriei legale, aceasta se traduce în a avea grijă ca un delincvent bolnav psihic să fie recunoscut ca atare, dar şi ca un inculpat să nu se ascundă de pe­deapsă în spatele unei boli psihice inexistente. Justiţia are dificila misiune de a nu se lăsa amăgită de dilatarea nejustificată a conceptului de anormalitate, aşa cum s-a procedat cu protestatarii, la finele secolului trecut, în unele ţări din estul Europei (inclusiv România), dar fără să lase alienatul în comunitate, subscriind la o neîntemeiată dezin­stituţionalizare. În sfârşit, legistul cu formaţie psihiatrică se află în poziţia unică de a depista şi descuraja tratamentele inumane, abuzive şi degradante. Sagan şi Johnsen au arătat că, deoarece aparenţele medicale ale unor ingerinţe pot fi adeseori pervertite cu efecte devastatoare asupra spiritului şi trupului, este de datoria profesiei medicale să protesteze efectiv îm­po­tri­va coerciţiunii abuzive ca instrument de tortură şi control politic.

În fiş