Prolog.Textul care urmează l-am scris în urmă cu vreo șapte sau opt ani la cererea unui redactor de la ”Dilema”. Era despre mine și cei care simțeau ca mine. Acum mai mulți jurnalisti m-au întrebat ce cred despre eliminarea lui Cristian Preda din viața partidistă. Am găsit acest text și mi-am dat seama că nu mi-am schimbat părerea deloc. Deci acest text este și despre Cristi Preda, dintr-o tabăra adversă, dar asemănătoare.

Un subiect venit banal. S-a scris atât de mult despre intelectuali și politică încât este greu sau inutil să mai scrii ceva. Poate este mai bine să nu te raportezi deloc la textele cunoscute, daca ai propria experienta de martor, subiect sau observator. Voi încerca să fac abstracție de tot ce am citit desi ani de zile. Am avut obsesia pozitivă a construcției unei sociologii a intelectualilor și am deja o jumătate de carte (lăsată în ciornă de la intersectarea mea cu politica) pe care provizoriu am numit-o „sociologia ideologiilor noastre cele de toate zilele”. Voi elimina chiar și tentatia de a face referire la neîncrederea lui Paretto în intelectuali, pe care care îi numește „intelighentia flotantă” și ne spune ca ei vor ține mereu partea celor care dețin resursele de putere.

Nimeni nu-i iubește pe intelectuali în politică. Militanții nu se bucură când se anunță că un intelectual a intrat în partidul lor pentru că partidele sunt un fel de echipe de căutători de aur care nu se bucură să se mărească numărul de guri care trebuie hranite din prada de după câștigarea alegerilor. Sunt considerați profitori sau chiar naivi. Vechii miltanţi vor avea întotdeauna justificarea următoare: votul țăranului simplu sau șomerului este egal cu cel al academicianului, deci lasați-o mai moale cu sfaturile pentru a câștiga intelectualii de partea noastră. Toate partidele au intelectuali, profesori universitari sau artiști, dar rareaori o să-i găsiți pe