Sunt de trei ani student în Braşov, timp în care am continuat să privesc Brăila (şi mai ales direcţia spre care evoluează) de la distanţă. Este interesant modul în care ajungi să analizezi totul când nu te loveşti de problemele zilnice cu care erai obişnuit.

Pentru că, Brăila, de la adăpostul ziarelor, ştirilor şi articolelor, chiar pare un oraş în care totul începe să funcţioneze într-un mod normal, corect şi eficient pentru un oraş al secolului 21. Observând apariţia tuturor proiectelor de infrastructură, chiar începi să crezi faptul că, încet-încet, Brăila se schimbă. De la 300 de km distanţă, Brăila începe să se transforme dintr-un oraş al copilăriei şi adolescenţei, în care îţi construieşti amintiri şi pe urmă pleci, într-un oraş al oportunităţilor, un oraş în care m-aş întoarce după terminarea facultăţii, un loc în care simţi că ai putea să începi să construieşti. O afacere, o relaţie, o casă. Un oraş modern.

Însă tot farmecul Brăilei, toată speranţa pe care ţi-o pui în ideea de a schimba ceva, dispar în momentul în care ajungi acasă. Când mă întorc acasă, mereu am senzaţia unei degradări crescânde. Parcă sunt din ce în ce mai mulţi câini vagabonzi, mirosul de porc parcă devine din ce în ce mai greu, şoferii de pe maxi-taxi par tot mai cocalari, ţiganii cuţitari se înmulţesc mereu, ceafa politicienilor pare tot mai lată şi expresiile oamenilor tot mai triste. Brăila, de fiecare dată când mă întorc, îmi lasă impresia unui oraş plafonat, deprimant, fără perspective. Un oraş fără viitor.

Vina pentru situaţia în care am ajuns este a tuturor. Îmi aparţine mie, pentru că nu am rămas să încerc să schimb ceva, îţi aparţine ţie, deoarece ai întors mereu capul problemelor, fiind preocupat doar de interesul tău. Dar mai ales vina este a lor, a politicienilor, pentru că nu le mai ajunge troaca. Şi aici nu mă refer la cineva anume, ci la to