În comunism era analizat în şedinţe şi plenare. În capitalism, se plimbă prin piaţa liberă analizînd cererea şi oferta, luptîndu-se cu concurenţa, cu recesiunea şi incapacitatea de adaptare la lumea nouă. Am văzut ingineri ce-şi deschideau buticuri, medici care vindeau mîncare pentru cîini, profesori – distribuitori de produse de curăţat. Aşa că atunci cînd, în primăvara anului 2010, am fost anunţată de necesitatea participării mele la redresarea economiei naţionale, eram pregătită ideologic.

Mi s-a explicat mult prea mult cum bugetul ţării nu mai suporta grasul meu salariu de bugetar.

Formată în comunism, am înţeles uşor ideea sacrificiului, iar sintagma „multilateral dezvoltat“ mi-a fost de mare ajutor. Mai greu a fost să explic toate acestea tinerei generaţii, care încă mai aude povestea cu „cine are carte are parte“. A trebuit să explic pe îndelete că munca înnobilează, că profesorul, inginerul, medicul – tocmai pentru că au carte – pot să facă multe lucruri, satisfăcîndu-şi nevoia de învăţare permanentă. Ei, copiii, se încăpăţînau să nu înţeleagă. A trebuit să adaug învăţămîntului românesc dimensiunea practică ce-i lipseşte.

După ce am aruncat în sertarul cu facturi diplomele obţinute de elevi la fazele naţionale ale olimpiadei de istorie, mi-am luat inima-n dinţi şi, mobilizată de pregătirea ideologică şi de sfaturile mai-marilor ţării, mi-am mai luat un „job“.

Curtea era mare. Pămîntul – afînat. Am dat fuga la tîrg şi mi-am investit salariul în arpagic (sămînţă de ceapă). M-am gîndit că neamul meu de ţărani mi-o fi transmis ceva talent, că generaţii de strămoşi vor veghea şi proteja investiţia, adăugînd – desigur! – multilateralitatea educaţiei comuniste. Suta de kilograme de arpagic a fost înfiptă bob cu bob trei zile la rînd, de dimineaţa pînă seara. Vacanţa de Paşti a fost petrecută în cel mai sănătos mod posibil. Pentru că aveam d