Degringolada de la nivelul grupelor de copii şi juniori ale Stelei a adus echipa roş-albastră în situaţia de a întări, involuntar, celelalte echipe din Liga I cu fotbalişti tineri. După ce ProSport v-a prezentat cazul exodului juniorilor către Dinamo, iată că Steaua se va confrunta duminică, în meciul cu Sportul, cu alţi doi tineri de perspectivă pe care i-a pierdut: Răzvan Popa şi George Mareş (ambii au 15 ani).
Primul a debutat contra lui Dinamo, bifând trei minute pe finalul partidei. Al doilea l-a ţinut pe bară pe Curelea la meciul cu Mioveni şi a fost cel mai periculos jucător al lui Isăilă. Ambii provin din Academia Stelei, echipă pe care vor să o învingă etapa viitoare. "Ne pare rău că nu prea mai sunt juniori acolo. Ţin minte că stăteam pe marginea terenului, eram copil de mingi şi visam să jucăm şi noi în Ghencea, dar din păcate nu s-a putut. Nu o să-mi fie greu să joc împotriva lor, dimpotrivă, e o motivaţie în plus", s-a destăinuit George Mareş într-un interviu acordat la ProTV.
S-ar duce şi la Dinamo
Crescuţi la echipa din Ghencea, cei doi nu îşi fac un scop în a se întoarce la echipa roş-albastră. Răzvan spune că în cazul în care i se va ivi oportunitatea, ar juca şi pentru marea rivală. "Eu sunt profesionist şi trebuie să dau totul oriunde aş juca. Nu contează dacă sunt stelist şi joc la Dinamo, sau invers, atâta timp cât îmi fac treaba cum trebuie", mărturiseşte Răzvan Popa.
Rădoi era singurul care mai vorbea cu noi din când în când, ceilalţi nici nu se uitau la noi
George Mareş, fotbalist Sportul Studenţesc
După Dobrin şi Răducioiu urmez eu în clasamentul celor mai tineri jucători care au debutat în Liga I
Răzvan Popa, fotbalist Sportul Studenţesc
Degringolada de la nivelul grupelor de copii şi juniori ale Stelei a adus echipa roş-albastră în situaţia de a întări, involuntar, celelalte echip