Doi muncitori din Târgu Jiu au găsit două arme din cel de-al doilea Război Mondial, într-o casă pe care o renovau. Puştile erau ascunse între două grinzi ale casei. Poliţiştii vor stabili în zilele următoare dacă armele mai sunt funcţionale.
Casa în care au fost găsite a fost construită în anul 1903 şi a aparţinut unui ofiţer de armată. Se pare că acesta a ascuns armele, care au ieşit la iveală abia când actualul proprietar s-a hotărât să renoveze casa pe interior.
Muncitorii încercau să dărâme tavanul când, la un moment dat, au observat două obiecte înfăşurate în ziare. Când le-au desfăcut au constatat cu stupoare că erau doua arme.
Când şi-a dat seama că e vorba de două arme, proprietarul clădirii a anunţat poliţia. Oamenii legii au constatat că este vorba de două arme de calibrul 5,6 milimetri.
Armele s-au păstrat în stare bună, iar proprietarul casei se aşteaptă să mai găsească şi altele până va termina cu renovarea locuinţei.
Doi muncitori din Târgu Jiu au găsit două arme din cel de-al doilea Război Mondial, într-o casă pe care o renovau. Puştile erau ascunse între două grinzi ale casei. Poliţiştii vor stabili în zilele următoare dacă armele mai sunt funcţionale.
Casa în care au fost găsite a fost construită în anul 1903 şi a aparţinut unui ofiţer de armată. Se pare că acesta a ascuns armele, care au ieşit la iveală abia când actualul proprietar s-a hotărât să renoveze casa pe interior.
Muncitorii încercau să dărâme tavanul când, la un moment dat, au observat două obiecte înfăşurate în ziare. Când le-au desfăcut au constatat cu stupoare că erau doua arme.
Când şi-a dat seama că e vorba de două arme, proprietarul clădirii a anunţat poliţia. Oamenii legii au constatat că este vorba de două arme de calibrul 5,6 milimetri.
Armele s-au păstrat în stare bu