Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tadici, învins la Tribunal! Adriana Holhoş a câştigat procesul cu HC Zalău

Publicat in Pro Sport, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Adriana Holhoş a câştigat procesul intentat HC Zalău, Tribunalul din Cluj obligând gruparea ardeleană să-i plătească sportivei atât salariile indexate, majorate şi reactualizate, cât şi celalalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii.

Handbalista a fost dată afară de la HC Zalău în vara anului trecut, cu trei luni înainte de expirarea contractului, fiind trimisă la munca de birou, ca secretară, cu salariu diminuat cu 40%. Holhoş susţine că toate aceste decizii au fost luate împotriva ei deoarece a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea de la poalele Meseşului. FR de Handbal i-a dat mai întâi câştig de cauză sportivei, înainte de concediere şi de proces, după ce conducerea clubului i-a dat sarcini administrative, ţinând-o departe de teren. Dar asta n-a fost suficient. Holhoş a trebuit să-şi caute dreptatea şi în instanţele civile. Iar după câteva luni de procese, Tribunalul din Cluj i-a dat dreptate, astfel că HC Zalău este bună de plată.

"Decizia în cazul meu sper să ofere curaj şi altor sportivi"

Adriana Holhoş, jucătoare în prezent la "U" Jolidon, speră ca procesul pe care l-a câştigat împotriva fostei grupări să dea curaj şi altor sportivi aflaţi în situaţia ei să-şi câştige drepturile şi respectul cuvenit. "Câştigarea procesului îmi confirmă că regulile pe care le aplică HC Zalău, prin Gheorghe Tadici, sunt în totală opoziţie cu dispoziţiile legale. Îmi doresc ca pasul pe care l-am făcut să ofere curaj şi altor sportivi care se confruntă cu situaţii similare cazului meu. Viaţa de sportiv nu trebuie să însemne acceptarea unor tratamente ilegale şi lipsite de respect", a declarat Adriana Holhoş.

"Ne supunem deciziei, dar asta nu înseamnă că îi dăm şi dreptate. Îi vom plăti două salarii", a declarat Tadici, care a menţionat şi suma care trebuie să fie achitată jucătoarei: 6.000 de lei.

Adriana

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 27 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 50 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 53 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°