Modernizarea Franţei este unul din subiectele dezbătute în contextul campaniei electorale pentru prezidenţialele franceze. Iar unii comentatori cred că aceste alegeri reprezintă ultima şansă a Franţei pentru a se moderniza prin metode "interne", începînd cu votul cetăţenilor.

Imaginaţi-vă că mai mulţi vecini, patru, cinci sau şase, sună într-o zi la uşa dumneavoastră şi vă spun: "nu sunteţi destul de modern pentru imobilul nostru, aşa că există două soluţii, ori vă modernizaţi dumneavoastră, ori vă modernizăm noi".

Ceea ce pare aberant la nivel individual, a devenit de mult vreme o realitate la nivelul statelor şi al unor regiuni ale globului, la nivelul unor uniuni sau grupări de state.

La sfîrşitul secolului al XIX-lea Japonia s-a modernizat sub presiunea Occidentului şi mai ales a Statelor Unite. Japonezii au înţeles atunci că îi aşteaptă declinul, marginalizarea şi chiar un regim colonial dacă nu se modernizează rapid, ceea ce au făcut-o într-un ritm extrem de alert pentru a deveni ulterior prima economie asiatică şi a doua economie a lumii.

În ultimul sfert de secol China a efectuat acest viraj, detronînd Japonia de pe locul secund în materie de forţă economică.

În context de mondializare a economiei, de interdependenţă economică fără precedent, "modernizarea" echivalează cu o obligativitate. Iar pentru a reveni la întrebarea "vecinilor", ea se pune de fapt în felul acesta: "vă modernizaţi dumneavoastră de bună voie sau vă modernizăm noi cu forţa?"

Este exact ceea ce se întîmplă în Grecia, unde modernizarea statului şi a economiei greceşti se face acum cu ajutorul consilierilor europeni, sub presiunea şi controlul Uniunii Europene, a Fondului Monetar Internaţional şi a altor instituţii bancare internaţionale.

În ultimul număr al revistei L'EXPRESS, eseistul şi economistul liberal Nicolas Bavarez consideră că Franţa