Un angajat al vămii care lucra în Portul Constanţa Sud-Agigea a cerut 1.400 de dolari pentru a întocmi mai repede formalităţile vamale.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Sandu Nelu Valentin, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită. Potrivit procurorilor, în perioada 20 - 23 martie 2012, acesta a primit, prin intermediari, de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu activitate de import - export, suma de 700 de dolari pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, să deruleze cu rapiditate formalităţile vamale necesare activităţii firmei denunţătorului.
De asemenea, în mod similar, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul a primit de la denunţător, tot prin intermediari, suma de 700 de dolari, în acelaşi scop. Procurorii i-au organizat un flagrant şi au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile. Un angajat al vămii care lucra în Portul Constanţa Sud-Agigea a cerut 1.400 de dolari pentru a întocmi mai repede formalităţile vamale.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Sandu Nelu Valentin, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită. Potrivit procurorilor, în perioada 20 - 23 martie 2012, acesta a primit, prin intermediari, de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu activitate de import - export, suma de 700 de dolari pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal în cadrul Biroulu