Scopul nu trebuie să mai scuze mijloacele. Motivarea „înţeleaptă” a actelor reprobabile ale politicii a adus omenirea pe buza tuturor prăpăstiilor, de oriunde ai privi-o. Fiecare scuză admisă a sporit boala, a adâncit păcatul. Ne scufundăm în mlaştina propriului rău acceptat ca soluţie pentru un bine iluzoriu. Răul nu este soluţia binelui.

Politica românească a escaladat „cursa înarmării” cu tot ce e mai putred şi mai purulent. Generaţiile tinere, crescute pe raţionamentul justificării reprobabilului, au desăvârşit impostura şi ticăloşia predecesorilor. Tinerii politicieni tropăie nerăbdători să urce la guvernare revendicându-şi voinţa de drept meschin, doar pentru că au fost mai josnici decât predecesorii, au potenţialul de a fi mai rapaci decât adversarii lor şi au frecat îndelung scaunele platourilor de televiziune atacându-şi competitorii politici, în fapt pregătindu-se să-i întreacă în nemernicii şi prăduială. Numai fiind mai ticăloşi şi mai escroci au şanse să ajungă la guvernare. Criticându-le celorlalţi apucăturile golăneşti şi hoţiile, capătă determinarea să devină mai mult decât atât. Perversitatea cauţionării răului.

De aceea şi „răpirile” din tabăra adversarilor vizează mai degrabă corupţii şi ipocriţii, acea pleavă care se scutură dintr-un partid în altul dând „greutate” ultimului achizitor prin faptul că scursurile, lipsite de consistenţă umană şi profesională, vor face diferenţa, ei constituind „valoarea” care face mecanismul politic să performeze. USL, prin „transferurile” făcute recent, continuă paradigma minciunii şi jafului consimţite şi are toate şansele să sporească răul pe care îl adună. Achiziţia de lepre politice de la adversari în scopul destabilizării lor va duce în final la propria destabilizare. Când îţi aduci în casă şuţi, violatori şi amăgitori, să te aştepţi să-ţi facă ce ştiu ei mai bine. Neexistând în sine, dar împins m