Liderii UDMR se declară convinşi de nevinovăţia ministrului Mediului. Ei susţin că Laszlo Borbely este victima unui dosar politic, iar România se confruntă în prezent cu o vânătoare de politicieni.
Parlamentarii PDL dar şi cei ai minorităţilor naţionale au anunţat că vor vota cererea DNA.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine că acţiunea DNA este parte dintr-un atac politic declanşat asupra ministrului mediului. "Cred că e vorba de luptă politică şi nu are legătură cu lupta împotriva corupţiei", a precizat politicianul.
Premierul Mihari Răzvan Ungureanu nu a vrut să comenteze. Cererea DNA nu a ajuns încă la Camera Deputaţilor.
Conform procurorilor DNA, un patron de firmă l-ar fi mituit pe un consilier al ministrului Mediului pentru a obţine, de la Laszlo Borbely, contracte cu Apele Române şi plata cu prioritate a unor lucrări făcute deja.
Preţul mitei a fost renovarea unui apartament, apreciată la 20 de mii de euro. Firma a primit, în ultimii 5 ani, 37 de lucrări publice, 34 dintre ele de la "Apele Române", jumătate - de când este Laszlo Borbely ministru.
Liderii UDMR se declară convinşi de nevinovăţia ministrului Mediului. Ei susţin că Laszlo Borbely este victima unui dosar politic, iar România se confruntă în prezent cu o vânătoare de politicieni.
Parlamentarii PDL dar şi cei ai minorităţilor naţionale au anunţat că vor vota cererea DNA.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine că acţiunea DNA este parte dintr-un atac politic declanşat asupra ministrului mediului. "Cred că e vorba de luptă politică şi nu are legătură cu lupta împotriva corupţiei", a precizat politicianul.
Premierul Mihari Răzvan Ungureanu nu a vrut să comenteze. Cererea DNA nu a ajuns încă la Camera Deputaţilor.
Conform procurorilor DNA, un patron de firmă l-ar fi mituit pe un cons