● Toată lumea din familia noastră (România, 2012), de Radu Jude.

Toată lumea din familia noastră e o comedie despre cum un aranjament de divorţ care s-a vrut raţional şi chiar cordial (fostul soţ să poată sta la taclale cu actualul partener al fostei soţii atunci cînd vine să-şi ia copilul pentru weekendul lui lunar) basculează în iraţionalitate spumegîndă, cu capete sparte şi poliţia la uşi, pe parcursul unei dimineţi caniculare. Genul e, aşadar, farsa domestică. Stilul e vérité „românesc“, cu disciplina narativă aferentă – concentrarea temporală, lungirea timpului de fierbere (adică de pînă la explozia protagonistului) etc. Însă aceste rigori nu sînt însoţite de obişnuita „dedramatizare“ sau de cenzurarea gesturilor şi a replicilor „prea“ spumoase, „prea“ trimise-direct-în-poala-publicului. Replicile au un anume şvung spectacular – soţul uzurpat strigîndu-i fostei soţii că nu l-a trădat doar pe el, ci şi pe Iisus. Detaliile au culoare, bat la ochi carnavaleşte: megacaracatiţa adusă în dar copilului de tatăl uzurpat (Şerban Pavlu), ghiveciul adus de el fostei soţii (Mihaela Sîrbu), sutienul pe care actualul ei partener (Gabriel Spahiu) încearcă să-l ascundă de privirea fostului, ca pe un corp delict. Prin distribuirea unor actori ca Stela-Arşinel (părinţii soţului uzurpat) şi Tamara Buciuceanu-Botez (mama fostei soţii), regizorul Radu Jude nu încearcă să momească în sală cu orice preţ o categorie de public care de obicei evită Noul Cinema Românesc, ci s-o informeze – corect – că filmul se încadrează într-un gen pe care n-ar avea motive să-l evite. Ceea ce nu înseamnă însă că e un film convenţional: zona de efecte spre care tinde e una în care amuzamentul se împleteşte cu consternarea crucită. Ca şi în filmul precedent al lui Jude – mediumetrajul Film pentru prieteni (2011), în care un loser asemănător cu ex-soţul de-aici îşi rasolea propria sinucidere înt