Primăria municipiului Cluj Napoca anunţă deschiderea primei pieţe volante din acest an, sămbătă, 7 aprilie 2012, pe platoul Sălii Sportului din municipiu, cu ocazia apropierii sărbătorilor de Paşte, urmând ca aceasta să aibă loc în fiecare zi de sâmbătă, se arată într-un comunicat de presă.
"Având în vedere faptul că pentru clujenii ortodocşi şi greco-catolici este sâmbăta dinainte de Florii, iar pentru cei romano-catolici este Sâmbăta Mare i-am invitat pe producătorii clujeni să participe la prima piaţă volantă din acest an, astfel încât locuitorii municipiului să poată achiziţiona produse de sezon proaspete la cele mai bune preţuri", a explicat primarul Radu Moisin.
În cadrul pieţei şi-au anunţat prezenţa peste 50 de producători atât cu legume de sezon, cât şi cu flori, produse apicole, lactate sau produse din recolta anului trecut.
F.A. Primăria municipiului Cluj Napoca anunţă deschiderea primei pieţe volante din acest an, sămbătă, 7 aprilie 2012, pe platoul Sălii Sportului din municipiu, cu ocazia apropierii sărbătorilor de Paşte, urmând ca aceasta să aibă loc în fiecare zi de sâmbătă, se arată într-un comunicat de presă.

F.A.