Guvernul german lucrează la o „strategie" ce vizează problema îmbătrânirii populaţiei. Potrivit cotidianului „Die Welt", autoritățile de la Berlin iau în calcul introducerea unei taxe de până la 1% pe veniturile contribuabililor cu vârste de peste 25 de ani, relevă AFP, preluată de Mediafax.
„Guvernul va prezenta o «strategie demografică» globală după vacanţa de Paşti. Va fi vorba despre primul proiect interministerial pe termen lung prezentat de un Guvern în vederea abordării problemei îmbătrânirii populaţiei germane", scrie cotidianul.
Una dintre măsurile esenţiale, propuse de partidul conservator CDU/CSU al cancelarului Angela Merkel, care se află la guvernare în cadrul unei coaliţii cu liberalii din FDP, va fi crearea unei taxe pe veniturile contribuabililor cu vârsta de peste 25 de ani, ce ar permite o perpetuare a sistemului protecţiei sociale.
Potrivit „Die Welt", nivelul acestei contribuţii, care va fi aplicată tuturor tipurilor de venituri, nu a fost încă hotărât, dar ar putea ajunge până la 1%.
Rezerva financiară astfel creată urmează să permită „aplanarea dezechilibrelor în solidaritatea dintre generaţii", continuă publicaţia conservatoare, citând un document al grupului de lucru creat de CDU/CSU.
Conform previziunilor demografice, în Germania, proporţia persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani va creşte de la 20%, în prezent, la 34% în 2060. La această dată, numărul persoanelor cu vârste de 70 de ani va fi dublu faţă de cel al noilor-născuţi.