„Ia uite dom’le la asta! Se bagă în faţă, se înfruptă din toate şi ne ocupă teritoriile de parcă noi nici nu am fi pe aici. Păi, ce crezi, măi animalule, că aşa îţi merge? Aici sînt reguli clare, noi ştim care e locul fiecăruia şi nu acceptăm să ne încurce orice nou-venit.
Păi, măi urecheatule, pe cînd străbunii noştri făceau regulile pe aici, ai tăi nici nu-şi împletiseră primul lanţ de ADN! Iar legea va fi făcută de noi pînă cînd ne vom hotărî noi că ne-am dus prea mult traiul şi, plictisiţi, ne vom retrage.“
Poate că aşa or fi gîndit diversele vieţuitoare atunci cînd într-un sistem ecologic guvernat de legi demult stabilite a apărut cîte un nou-venit, mai rapid sau mai puternic, desigur un concurent extrem de redutabil. Iar acest monolog imaginar s-ar fi putut repeta de nenumărate ori în trecutul geologic – şi nu numai. Unele dintre speciile nou-aduse de către om pe diferitele continente, mai uşor adaptabile şi mai eficiente, au lăsat flămînde vechile stăpîne ale acelor teritorii.
DE ACELASI AUTOR La închisoare cu savanţii! Nu uitaţi s-aduceţi banii! De ce Bulgaria? Sfîrșitul navetelor spațialeFormulată cel mai bine de Darwin, lupta pentru existenţă este, de fapt, concurenţa perfectă. Cine se adaptează trăieşte – şi poate chiar să se dezvolte, cine nu, moare. Iar cine supravieţuieşte şi se dezvoltă, poate chiar să urce o treaptă mai sus pe scara evoluţiei. Iar toată această luptă nu ajunge nicicînd predictibilă. Oricînd poate intra în arenă un nou competitor care poate schimba tot mediul în jurul său.
În natură, prin urmare, nu există poziţii intermediare. Trăieşti – şi atunci continui să te dezvolţi – sau mori.
Iar această lege nu se aplică doar la animale, ci e perfect valabilă şi pentru oameni. Care au respectat aceeaşi regulă din cele mai vechi vremuri şi pînă acum, atît faţă de animalele periculoase din jur – cît şi faţă de cei
