Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că premierul Ungureanu a renunţat la ştacheta serioasă şi înaltă şi la discursul concret şi a adoptat stilul lui Traian Băsescu şi al PDL, fiind agresiv cu adversarul, dar fără a răspunde la întrebările concrete ale acestuia.
"Constat că domnul Mihai Răzvan Ungureanu a renunţat la ştacheta serioasă şi înaltă pe care eu voiam să purtăm discuţiile între primul-ministru în funcţie şi liderul opoziţiei propus pentru această funcţie, un nivel al discuţiilor care să se refere la lucruri foarte concrete: de ce a aprobat înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară pe criterii etnice, de ce nu poate să-i schimbe din funcţie pe secretarii de stat pe care domnia sa i-a acuzat - mă refer la Blejnar şi la Duţă, de ce a spus că nu dă bani baronilor PDL şi iată că a dat, şi mai ales de ce vinde cu o viteză şi o frenezie mai mult decât îngrijorătoare pentru România ultimele participaţii şi resurse naturale care mai aparţin încă statului român unor firme dubioase din străinătate, cu preţuri foarte mici", a spus Ponta, răspunzând astfel afirmaţiilor făcute de Ungureanu, marţi seară, la Realitatea Tv.
Preşedintele PSD l-a acuzat pe M.R.Ungureanu de faptul că a adoptat stilul lui Traian Băsescu şi al PDL, respectiv un stil care implică agresivitate faţă de adversarul politic dar care, însă, eludează şi răspunsurile la întrebările concrete ale acestuia.
"Dincolo de faptul că nu vrea să mai ţină discursul aşa cum ar trebui să fie, la un nivel al lucrurilor concrete, am văzut că domnul Ungureanu, ieri, a adoptat stilul Traian Băsescu sau stilul PDL: important este să fii agresiv cu adversarul şi să nu răspunzi la nicio întrebare", a spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că nu va renunţa să-i adreseze premierului Ungureanu întrebări referitoare la lucruri concrete. "Eu voi continua să-l întreb de l