Anunţat cu surle şi trâmbiţe încă din luna februarie a.c. proiectul „Şcoala altfel”a debutat la începutul acestei săptămâni, printr-o tropăială generalizată a tuturor categoriilor de şcolari pe străzi, prin pieţele centrale ale oraşelor, prin gările CFR prin autogări şi chiar pe marile poduri rutiere. Acţiunea a fost gândită ca o ofensivă generală purtată pe direcţia muzeelor, monumentelor de cultură, monumentelor istorice şi religioase şi nu în ultimul rând a monumentelor dăruite de natură. Evenimetul a produs ilaritate la nivelul tuturor localităţilor, deoarece, ca de fiecare dată, un eveniment insuficient popularizat uimeşte şi contrariază.

Programul a propus implicarea, deopotrivă, a elevilor şi a dascălilor, în activitățşi nonformale interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse. Au fost prevăzute activităţi care exced curriculumul naţional care să aducă plus-valoare întregii comunităţi şcolare: competenţe, coeziune, spirit de echipă şi, nu în ultimul rând, un zâmbet, elevilor şi dascălilor implicaţi. Din nefericire, România nu este America. Avem într-adevăr nenumărate vestigii şi monumente istorice, avem monumente religioase de excepţie şi alte atracţii deosebite, împărţite destul de neuniform pe teritoriul ţării, astfel încât există zone în care educaţia non-formală se poate manifesta pe deplin, alături de zone extrem de sărace, unde în mod practic, nu ai ce vizita. La acest lucru se mai adaugă şi faptul că 45% din populaţia României trăieşte în mediul rural. Acolo unde în afară de câmpia de la marginea satului şi eventual de o gârlă, nu ai ce vizita. Bineînţeles că, printr-o fabulaţie sterilă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a privit această acţiune ca pe o „reinventare naţională”. Educaţia non-formală care se doreşte a fi voluntară şi curajoasă, ar fi aceea care i-ar transform